Şapte copii – unul din Bucureşti, şase din Argeş – sunt internaţi la Spitalul "Marie Curie" în stare gravă din cauza unei bacterii, iar un alt copil a murit din aceeaşi cauză. Sursa contaminării nu este cunoscută nici în prezent, însă toţi copiii prezintă aceleaşi simptome, trei-patru dintre aceştia trebuind dializaţi în permanenţă.
Sindromul hemolitic uremic – diagnosticul pus de către medici-, este o afecţiune care debutează cu diaree, apoi pacientul intră în insuficienţă renală şi trebuie dializat până când iese din criză.
Ultimul caz înregistrat în Argeş este cel al unui copil în vârstă de opt luni, care a fost transportat marţi cu un elicopter SMURD la Bucureşti.
Şefa Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, medicul Sorina Honţaru, a anunţat că a fost deschisă o anchetă epidemiologică pentru a se stabili sursele infecţiei.
Directorul medical al Spitalului de Pediatrie Piteşti, medicul Dana Toader, a confirmat că în ultima perioadă trei copii din Argeş, toţi cu vârsta sub un an, au prezentat simptome similare şi au fost transferaţi la Bucureşti, unde li s-a pus diagnosticul de sindrom hemolitic uremic, boală care cauzează insuficienţă renală acută.
Problema este că o parte dintre părinţi susţin că au venit cu copiii la Spitalul de Pediatrie pentru cu totul alte simptome, asociate mai degrabă unor viroze sau unui ,,roşu în gât”, iar pe perioada internării starea lor s-a înrăutăţit. Acest lucru face ca speculaţiile potrivit cărora copiii s-ar fi putut contamina chiar în spital să nu fie chiar lipsite de sens. În România, faptul că intri în spital cu o afecţiune şi ieşi cu alte trei a devenit o chestiune confirmată pe pielea a sute de mii de pacienţi. Episodul Colectiv a fost cât se poate de elocvent în acest sens, căci bună parte dintre arşi au fost infectaţi în spital şi poate chiar acest lucru a dus la finalul tragic al unora.
Că pruncii au contactat sau nu în Spitalul de Pediatrie această toxină, nu avem certiudinea. Este foarte posibil să nu fi fost aşa. La fel cum este posibil să fi fost şi să nu ştim niciodată, dacă punem la socoteală şi muşamalizările care fac parte din arsenalul statului. Cert este un lucru: părinţii care au luat contact cu Spitalul de Pediatrie Piteşti, care au fost internaţi aici cu copiii, sunt revoltaţi de condiţiile de acolo şi de comportamentul personalului, de la doctori, la portar şi femeia de serviciu. Sunt revoltaţi pentru faptul că nu este respectată nici cea mai elementară normă de igienă, că este mult ,,jeg”, că sintagma de ,,obiect steril” le este străină multora dintre medici, că vizitatorii umblă pe holuri şi prin saloane ca pe bulevard ş.a.m.d. Asta fără a mai pune la socoteală mobilierul precar, medicaţia insuficientă sau slaba pregătire a unor medici. Am selectat pentru dumneavoastră câteva dintre impresiile mămicilor, postate pe o pagină de socializare de profil. Sunt comentarii care au apărut o dată cu această misterioasă contaminare a pruncilor din Argeş, una fără precedent ţinând cont de faptul că într-un an se înregistrează cazurile care au fost depistate, într-o singură lună, doar în Argeş!
Ce spun părinţii!
,,Tot Spitalul de Pediatrie este un focar de infecție!”
,,Să pună mâna să facă dracu’ curat cum trebuie! Ele se fâţâie cu un mop plin de jeg şi mai rău întind mizeria, nu dezinfecteză, nu fac nimic!”,,Tot Spitalul de Pediatrie este un focar de infecție. Stiu decăt să caşte buzunarele, dar curat ciu-ciu!”
,,Noi am fost internate în Pediatrie Pitești… strigător la cer…. nici cele mai elementare norme de igienă nu se respectă… Am trăit un coșmar! Hârtia după masuţa unde erau controlati bebelușii nu o schimbau decât dacă le ziceai, paleta cu care îi controla în gât se făceau că o schimbă, masca de aerosoli era folosită la toti copiii fără sa fie dezinfectată, etc… Foarte mulţi vizitatori se plimbau pe holuri până la 22-23 noaptea, vestul sălbatic… Nu m-ar mira ca virusul să fie luat din spital. Am trăit o experiență urâtă, am plecat pe proprie răspundere din spital după două zile! Am adus de acasă de la lenjerii până la perne, era imposibil de dormit pe ale lor… Menționez că am stat în cele mai bune camera, cele cu plată!”
,,Şi eu am trăit o experienţă urâtă în acest spital. Mizerie multă, nesimţire cu duiumul, specialişti depăşiţi, dotări zero.”
,,Suntem înjosiţi de la doctor, la gardian şi femeie de serviciu.”
,,Ar trebui ca toate mamele sa facem o petiție ceva pentru spitalul de Pediatrie. Pe bune, ăla nu e spital, e cocină unde, cică… îți tratează copilul.”,,Hai să ne mobilizăm să facem ceva pentru copiii noștri!”
,,Ferească D-zeu să ajungi aici, în jegul ăsta! Nu mai spui de condiţii, dar mizeria… Ei ar putea să stea internaţi în acest spital? Am fost la Budimex la consultaţie. Pe secţie, la etajul 6, arăta de nota 20 pe lângp jegosul nostru şi personalul super-ok.”
,,Eu cred că din spital au luat copilașii ăia microbul, că bebeluşul de 5 luni nu a mâncat fructe sau băut apă contaminate. Unde facem petiția? Nu e nicio mămică avocat să ajute?”
,,Trebuie să facem ceva în legătură cu acest spital. E strigător la cer cum se tratează copiii şi părinţii. Suntem înjosiţi de la doctor, la gardian şi femeie de serviciu.”
,,Decât să mă enervez la Pediatrie şi să scriu toată ziua reclamaţii, mai bine merg la Bucureşti!”
,,Arată jalnic spitalul nostru şi e păcat, pentru că avem copii pe care, vrem nu vrem, trebuie să îi ducem acolo. Eu vreau să vorbesc cu conducerea spitalului şi cu primăria să amplasăm nişte urne pentru donaţii pentru spital şi să facem cumva să îi obligăm să aibă camere cu cel mult două paturi. Şi vina e a tuturor, şi a noastră, şi a spitalului. Dacă s-ar ţine uşile închise şi pe vizitatori nu i-ar mai lăsa să intre cu zecile şi i-ar obliga să poarte halatele alea, ar fi altceva. Şi, bineînţeles, vizitatorii să se conformeze, nu să se apuce de scandal, cum se întâmplă. Un lift special pentru vizitatori. Ieri, cand am fost şi era Sanepidul, nu îi mai lăsa să intre. Să nu mai spun că nu există baie unde să te speli, cum probabil ştiţi. Faceţi reclamaţii când aveţi nemulţumiri vizavi de personal. Dar dacă noi nu facem, nu o să se facă nimic.”,, Crezi ca daca amplaseaza urne pentru donatii, banii stransi vor fi folositi pentru spital? Ei nu folosesc nici banii de la buget alocati pentru materiale si mobilier. Am fost internata acolo si eram nevoita sa urc pe scari daca ma duceam la parter sa cumpar ceva. Si eram pe la etajul 6. Acele reclamatii raman la spital, nici macar nu se da numar de ordine sau sa iti trimita scris cum s-a solutionat reclamatia si ce masuri s-au luat. Asa ca, decat sa ma enervez la Pediatrie si sa scriu toata ziua reclamatii, mai bine merg la Bucuresti si castig timp, bani si nu fac riduri de la nervi.”
,,Acum un an şi ceva, eu am ajuns cu copiii la Pediatrie Piteşti cu bronşită şi după trei zile de internare au luat si Rotavirus. Un medic cu vechime şi cu mari impresii de profesionist a avut tupeul să-mi spună că am venit cu virusul de acasă (!) şi să ne simțim privilegiați că nu ne trimite la Infecțioase (asta, probabil, să ne închidă gura). Un spital infect, în care nu doresc nimănui să ajungă!”
,,Cand am fost internata, i-am dat unei asistente niste fiole de algocamin sa le faca cui are nevoie. O fata din salon cu mine avea dureri si i-am spus sa ii faca un calmant si mi-a spus ca nu are si i-am spus ca tocmai i-am dat eu colegei o cutie, sa ia de la ea. Isi insusesc medicamentele si daca te uiti pe lista de externare, te ingrozesti.”