Vrut a fi un centru comercial care să rupă gura târgului, gura targului a rupt gura investitorilor. Dacă înainte de modernizare magazinul Trivale era înțesat de cumpăratori, după renovare minunea nu a ținut mult. Încă de dinainte de pandemie, centrul comercial s-a confruntat cu o scădere constantă a numărului de vizitatori, dar și de agenți economici dornici să închirieze un spațiu în această clădire.
Construit în 1972, Trivale a fost printre primele clădiri moderne din România, având prima scară rulantă din Pitești. Era o construcție demnă de kilometrul 0 al orașului. În amintirea piteștenilor, Trivale rămâne ca un punct de reper și mai ales de întâlnire al îndrăgostiților. Fără telefon mobil sau un dispozitiv de contact in timp real ,,la Trivale, la ceas” era cea mai des expresie pe care o auzeai când fixai o întâlnire. Înainte de a fi modernizat, Trivale arăta ca un fel de China Mega Shop, dar puțin mai rău. Cu toate acestea, afluxul de clienți era mare. Lumea se simțea confortabil cu shopping-ul specific unui târgușor în care civilizația întârzia să apară.
Trivale Mall a fost inaugurat cu mare fast pe 28 august 2010. La numai trei luni de la deschidere, prin magazinele de acolo bătea vântul. Fuseseră promise branduri de top, ca pentru un centru comercial situat în zona zero a Piteștiului. În schimb, magazinul a fost populat de brandulețe sau de produse specifice comerțului de bazar. Rând pe rând, comercianții și-au retras ambasadele și s-au mutat în Fortuna, dar cu mari pierderi, căci pretențiile financiare de la Trivale Shopping Center au fost mereu peste ceea ce oferea.
În 2014, în Trivale venea cinematograful celor de la Hollywood Wini Imobili. Inaugurarea avea să se facă, firește, cu personalități din lumea politică.
Din păcate, nici această nouă atracție nu a sporit cu mult numărul de vizitatori. La început a fost curiozitatea, după care s-a instalat dezinteresul. Lipsa unei zone de food în adevăratul sens al cuvântului a avut un rol decisiv. O vreme, a funcționat o pizzerie. Apoi a apărut și un magazin cu mâncare mexicană. Mununea nu a ținut mult, ambele părăsind centrul comercial destul de repede.
Astăzi, Trivale Shopping Center este mai gol decât oricând. Printre puținii care mai fac vânzare sunt cei de la Pepco, acolo unde se găsește marfă modestă din punct de vedere al calității , dar ieftină și Lavinka Boutique, magazinul soției vicepreședintelui CJ Argeș, Adrian Bughiu, unde se poate găsi îmbrăcăminte ceva mai nonconformistă, altfel decât în magazinele din centrul Piteștiului.
În rest, bate vântul și aceeași senzație de gol care te întâmpină încă de la intrare! Până și chinezii care închiriaseră un spațiu la etajul doi au plecat!
Aproape că este inexplicabil cum de o clădire aflată în centrul orașului a ajns să fie ocolită de clienți. Dacă ar fi să ne luăm după legendele urbane, la mijloc ar fi blestemele numeroșilor comercianți care au rămas fără spațiile comerciale. Scandalurile care au precedat modernizarea Magazinului Trivale sunt de notorietate. Se spune că mulți ar fi plecat de acolo în lacrimi, blestemând magazinul să nu aibă parte nici de clienți, nici de comercianți.
Altfel… se mai vorbește și de un prost management al spațiului, despre chirii exorbitante, nerealiste…
3 comentarii
Hai, ca nu e niciun mister, stie toata lumea ca patronii cer niste chirii exorbitante. Te costa mai mult chiria lunara decat marfa pe care ai avea-o in magazin!
Comportamentul tipic al bișnițarului devenit „om de afaceri” care încă n-a priceput că prețul se face în funcție de cerere și ofertă.
Daca scad prețurile la jumătate și își schimbă comportamentul față de chiriași, într-o lună e plin magazinul.
plecarea mc donalds a fost fatala