Într-o perioadă lipsită de jocuri oficiale ale echipelor locale, publicul Mioveniului are privilegiul de a vedea acasă volei de nivel european.
SC Prometey, clubul ucrainean care a ales Mioveniul pentru a-și găzdui meciurile echipelor în competițiile europene de volei, s-a bucurat în această seară de o victorie surprinzător de categorică în meciul tur al optimilor CEV Cup 2024 la volei masculin.
Echipa oaspete, Partisan Beograd, a cedat toate cele trei seturi în doar 59 de minute, scor 25-19, 25-9, 25-15, fiind dominată de Prometey la toate capitolele.
Prometey merge cu prima șansă în returul programat în 21 decembrie la Belgrad, chiar dacă Partisan anunță revenirea unui jucător valoros în lot și aducerea unui nou ridicător.
Așadar e foarte posibil ca echipa ucraineană să revină la Sala Sporturilor Mioveni pentru faza următoare a competiției.
Ca de obicei, în public au fost și mulți copii.
23 dintre cei mai norocoși s-au bucurat de gadgeturile spectaculoase ale premiilor tombolei organizate la sfârșitul jocului.
Chiar dacă unii dintre copii au și plâns pentru că nu au avut noroc, au întrebat când e următorul joc…
Toți spectatorii au primit la intrare odorizante auto personalizate cu logo SC Prometey.
1 comentariu
Incredibilă victorie pentru SC Prometey în CEV Cup! Echipa a demonstrat o strategie solidă și o determinare remarcabilă în fața Partizan Belgrad. Abia aștept să văd ce urmează în retur