221
Nou promovata FC Argeș Volei se pregătește pentru sezonul 2022-2023 în Divizia A1 de volei feminin, completându-și lotul cu noi transferuri. Măcinată de o popularitate tot mai scăzută în raport cu cheltuielile necesare participării și de o criză acută de jucătoare românce de valoare, competiția întâmpină probleme în a-și asigura cele 12 echipe pentru noul sezon, la fel ca în cel precedent.
În ședința Consiliului Director al Federației Române de Volei din ziua de 28 iulie a fost validată retragerea din campionatul Diviziei A1 de volei feminin a formației CS Medgidia (ocupanta locului 4 în sezonul trecut).
Prima echipă care și-a anunțat retragerea a fost CSU Hygienium Galați, care a obținut dreptul de promovare, dar nu își permite participarea în DiviziaA1. CS Dacia Mioveni 2012 s-a menținut în competiție la prima participare, dar, cel mai probabil, se va retrage pentru noul sezon. CSM București și Universitatea Cluj au răspuns pozitiv invitației FRV, dar U Cluj a mai fost invitată și în sezonul precedent și a retrogradat. Federația trebuie să mai ”agațe” o echipă pentru a strânge 12 participante.
FC Argeș Volei, antrenată de Paul Bogdan a anunțat săptămâna trecută transferurile româncelor Tara Cristea și Maria Nemeș. Cele doua vor evolua la turneul de la Mioveni rezervat echipelor naționale U19 în perioada 10-14 august!
Nikolova evoluează pe postul de universal.
Merelin este născută pe data de 17 mai 2003, măsoară 187 centimetrii și este componentă de bază a naționalelor de juniori a țării vecine.
Nikolova sosește de la clubul VK Beroe Stara Zagora, echipă ce evoluează în primul eșalon al Bulgariei.
În zilele viitoare este de așteptat să se anunțe noi transferuri la echipa alb violetă!
Sursă foto: FC Argeș Volei