Astăzi s-a consumat un nou episod al derby-ului argeșean între echipele de handbal feminin ale CS Dacia Mioveni și FC Argeș Universitatea Pitești. În primul meci, care a deschis noua ediție a CN de Handbal a Diviziei A, FC Argeș a pierdut pe teren propriu la 7 goluri diferență (14-21).
Pornită pe lungul drum al campionatului cu destinația Liga Națională, Dacia s-a întărit cu noi jucătoare și a acumulat, de la etapă, la etapă, mai multă experință și încredere în joc.
Cu maximum de puncte după șase etape, ”gazdele” de astăzi de la Pitești nu au lăsat niciun moment impresia că au probleme în a conduce jocul spre o victorie ce a venit aproape firesc. Dacă analizăm strict matematic, în funcție de rezultate, putem spune că de la începutul campionatului Dacia a mai crescut cu… 3 goluri. 10 goluri a fost diferența consemnată în favoarea Daciei pe tabela de marcaj la sfârșitul meciului de astăzi.
Întâmplarea a făcut ca meciul să coincidă cu aniversarea zilei de naștere a antrenorului Daniel Gheorghe, așa încât echipa i-a făcut cadou o frumoasă victorie și un ceas cu care să dea ora exactă în seria C, unde Dacia este lider incontestabil.
Se vorbește mult despre faptul că team-ul din Mioveni se bate cu echipe slabe în această serie, echipe în care joacă multe junioare și, din acest motiv, rezultatele nu sunt foarte elocvente în privința valorii Daciei. Cum, necum, putem aprecia în mod obiectiv că Dacia arată un joc în creștere evidentă comparativ cu primele etape și are suficient timp să se întărească până la meciurile care vor decide accederea în Liga Florilor.
Președintele clubului, Adrian Ștefan, a anunțat că va aduce două noi jucătoare valoroase, din afara țării.
Revenind la meciul de astăzi, publicul, care vine în număr tot mai mare atras de succesul Daciei, s-a bucurat de un spectacol handbalistic reușit, la care au contribuit ambele echipe.
Fetele Mioveniului ne-au dezvăluit noi combinații și driblinguri ovaționate de spectatori, iar FC Argeș a contrat, atât cât a putut, însă mult mai sportiv comparativ cu prima întâlnire și a arătat o frumoasă circulație a mingii în unele momente ale jocului.
Speedy Gonzales (Norica Pârvulescu) a șarjat și astăzi în contraatacuri devastatoare arătând aceeași poftă de joc cu care ne impresionează în fiecare meci.
DD (Diana Diaconu) a avut, din nou, un joc foarte bun, parând 15 mingi de gol.
Anisa Șerban a demonstrat multă clarviziune în faza de construcție și a luat în mod fericit decizia finalizării, în multe situații.
Ana Vacariu, Carmen Veșca, Anca Onicaș, Carmen Ganea au opus o rezistență inteligentă în apărare, provocând puține faulturi și recuperând multe mingi. În plus, au făcut și faza de atac destul de bine.
Ana Dumitrașcu a avut, deasemenea, un joc bun.
Prima repriză s-a terminat 15-8.
În repriza secundă antrenorul Daniel Gheorghe a introdus și alte jucătoare ale lotului, surorile Emilia și Ana Ciontoiu, cei doi portari de rezervă Ramona Dumitrache și Cristina Mititelu, Geanina Nițu care impresionează prin asumarea șerpuirilor repetate printre apărătoarele adverse, finalizate cu șut și gol.
Scor final: 29-19
La sfârșitul partidei, în vestiarul Daciei s-a cântat pentru aniversarea cu victorie a antrenorului Daniel Gheorghe, iar ”echipa din spatele echipei” formată din primarul Ion Georgescu, conducerea clubului și consilieri locali a dat șampania și s-a bucurat alături de fete și antrenor.
Daniel Gheorghe a fost încurajat din tribună și de soție, Gabriela Gheorghe, la rândul ei antrenor la CSS Tulcea
Așadar, 7 meciuri, 7 victorii, 21 de puncte pentru Dacia, FC Argeș este pe locul 4, cu 9 puncte.
Mâine, la Plopeni se va juca meciul echieplor de pe locurile 3 și 2 HC ACTIV CSO PLOPENI – NATIONAL RM VALCEA.