După o pauză competițională de aproape o lună, binevenită pentru Dacia, care avea nevoie să-și panseze multele răni suferite în ultima vreme, echipa Mioveniului reintră în jocurile de foc ale Ligii Florilor.
Cu gândul la meciurile barajului de menținere, pentru care și-a rezervat matematic locul, handbalistele antrenate de Goran Kurtes și Alin Oprescu încheie actuala ediție de campionat cu patru meciuri infernale, cu echipe care au mize imense în vârful clasamentului: Gloria Buzău, CSM București, Măgura Cisnădie și Dunărea Brăila.
Dumincă, 8 mai, în etapa 23 a Ligii Florilor, la Sala Sporturilor Mioveni vine SCM Gloria Buzău.
În meciul tur, din 8 ianuarie, Dacia șoca Liga, învingând, la Buzău, Gloria, scor 21-23 (10-12).
Acum, la patru luni distanță, cu o echipă fără câteva jucătoare reprezentative, care au jucat în meciul tur, e greu de grezut că Dacia va reuși să mai încurce vedetele Buzăului.
Gloria e pe locul 5 în clasament, cu 40 de puncte și se bate cu Minaur (39pct) și Măgura (42pct), pentru locurile de sub soarele european.
Vital pentru jucătoarele Daciei este să găsească formula prin care să pună osul la bătaie, fără a se accidenta…
Meciul este programat pentru ora 18,30.
Biletul de intrare costă 10 lei și se poate achiziționa zilnic de la sediul CS Dacia Mioveni 2012, între orele 09,00 – 16,00 și în ziua meciului de la Sala Sporturilor Mioveni.
Citește și Dacia a intrat pe avarii în meciul cu SCM Rm Vâlcea…