E o zi oarecare de primavara cand, ca de obicei, parasesc apartamentul meu de la etajul doi din cartierul Visoi III, aflat langa podul lui Gobej, de unde in fiecare dimineata, in aceasta perioada, privesc crestele inzapezite ale muntilor, cobor scarile, iar la parter, in fata usii de la uscatorie, ma intampina cu un „sa traiti si sa aveti o zi buna” nea Costica.
Pe acest nea Costica, cu barba alba de pustnic, care iarna infrunta gerurile aprige, iar vara caldurile inabusitoare din fosta uscatorie a blocului, transformata astazi in magazie, unde are un pat asezat printre tot felul de acareturi ale oamenilor, l-au cules de pe strada localnicii si de mila i-au dat un camin. Chiar daca nu prea confortabili, cei cativa metri patrati ai incaperii ii asigura un adapost. Nimeni nu stie de unde vine, cine a fost la viata lui sau cum s-a intamplat de a ajuns un om fara identitate, chiar fara nume. Toti ii zicem nea Costica, insa naiba stie daca acest nume este al lui cu adevarat.
De o politete si un bun simt de neimaginat la un astfel de om, nea Costica ne intampina in fiecare dimineata pe toti cei care locuim pe scara blocului, urandu-ne sa avem o zi cat mai buna. Pentru copiii mei a devenit un fel de bunic, le-a reparat saniile asta iarna, atunci cand le-au rupt, le-a schimbat camerele la bicicleta sau le-a sculptat tot felul de figurine din lemn.
Desi are o varsta inaintata, nea Costica nu se plange de nimic. Nu l-am auzit vreodata vaitandu-se de ceva. Primeste cu smerenie bucatele pe care locatarii scarii i le ofera. Nu cerseste si nu deranjeaza pe nimeni, mai mult, aparitia lui iti creeaza o stare de confort, de bine. O singura data m-a oprit in fata blocului si m-a rugat, stiind ca lucrez la ziar, sa-i spun cum sa faca sa obtina si el de la Primarie un adapost. I-am spus atunci ca sansele sunt minime si ca mai bine ar fi sa ramana aici. Nu stiu daca a inteles ceea e am vrut sa-i spun, dar raspunsul lui a fost categoric: „Nu as vrea sa raman toata viata pe capul vostru”.
Nea Costica este un om aparte, care prin modul sau de a fi si-a depasit de mult conditia de om al strazii. Este constient ca binele facut, atat cat este, vine de la niste oameni care l-au inteles. Se roaga pentru ei si incearca sa le schimbe viata cu un zambet ori de cate ori ii intalneste.
