Sora-mea a plecat in concediu. Si-a luat bagajele, a incuiat usa si ma tinea la curent, din cand in cand, prin intermediul telefonului, cu ce vede, ce face si cum e plaja din Corsica. Dupa o saptamana de rasfat la soare si o plimbare la intoarcere prin Venetia, m-a sunat ieri seara si in loc sa-mi spuna ca a ajuns acasa, ce credeti ca-mi aud urechile? Mi-au spart casa! E totul ravasit si banii pe care-i lasasem intr-un sertar au disparut!”
Era doar primul contact cu Romania reala! Evident ca a urmat telefon la politie, amprente luate, anchete, declaratii! S-a dus dracului vacanta, amintirile corsicane s-au sters brusc! Cu un umor negru i-am spus: “Bine ai venit in lumea mea, a celor calcati de hoti neprinsi!”. Inchid telefonul si incep sa ma gandesc, ajungand sa repet obsedant o fraza: ”Este doar inceputul! Saracia in Romania nu a ajuns inca la varful ei, dar va veni acest varf cat de curand”.
Cu gandurile la hoti si criza o sun pe cealalta sora sa-i dau vestile proaste. Ma asculta, inclusiv teoriile mele despre acutizarea violentei si a hotiei in Romania i le expun si, in loc sa ma imbarbateze, imi povesteste cat de rusine ii era in urma cu cativa ani cand locuia intr-un cartier sarac al Buzaului, cand cobora din masina cu sacosile pline. Atunci ii era rusine sa arate ca are bani de mancare, ca are bani de benzina, acum insa mi-a transmis ca incepe sa-i fie teama: “S-ar putea sa ne fie frica sa aratam ca avem ce manca!” Adica, daca ai mei parinti aduceau pe intuneric, sa nu cumva sa-i vada vecinii, portocale, ciocolata luate de la un vanzator pe sub mana si carne de vitel nedeclarat la CAP si taiat in beci de vreun unchi, acum voi ajunge si eu sa astept lasarea intunericului ca sa-mi aduc sacosile pline de alimente de la supermarket ca sa nu vada vecinii ca am mancare!? M-a ingrozit ideea.
Ieri dimineata cand am iesit din scara blocului, vecina de la 1 m-a intampinat cu: “Doamna, sa stiti ca eu va iubesc! Cand o sa iau pensia o sa va dau banii inapoi”. Nu prea mai stiu despre ce bani vorbeste, ca sunt dati de mult si in mai multe randuri. Dar nu asta ma interesa, ci privirea ei. Imediat a incoltit samburele de paranoia: “Mi-a spus ca ma iubeste! De fapt ma uraste ca ieri am avut mancare!”. Nu vreau sa traiesc in tara in care cineva ma uraste doar pentru ca eu am mancare si sper sa nu ajung sa urasc pe cineva pentru ca mananca mai bine ca mine.
