Intr-o zi, pe la amiaza, vazduhul s-a umplut cu berze. Erau cateva sute sau poate cateva mii si se roteau deasupra noastra. Era tare cald si singurul motiv pentru a ramane, totusi, minute in sir cu ochii-n soare si cu palma streasina deasupra sprancenelor a fost dansul lent, imbracat in pene albe si negre. Apoi, la o comanda data in limba pasareasca, berzele s-au incolonat, in formatie de zbor lung si au plecat. In noaptea aia a inceput sa bata vantul, iar a doua zi, de dimineata, era frig de ne clantaneau dintii-n gura. Era 1 septembrie. Venise toamna.
… Trecerea intr-o alta lume se face dupa cateva ore de mers cu masina si dupa mult mai putin timp de mers cu barca. Pe masura ce semnalul telefonului mobil pierde din intensitate, in tine renasc instinctele din copilarie. Iti revine in ochi acea scanteie jucausa si iti rotesti privirea ca un disperat, tresarind vesel la fiecare falfait de aripi si la fiecare plescaitura pe luciul apei. Narile ti se umfla si pieptul iti este invadat de aerul plin de povesti pescaresti, zgariat de aripi si izbit cu putere de o coada de stiuca ridicata prea repede din apa de vreun pescar incepator. Spre seara, o mana nevazuta asterne draperii din nori lungi spre apus si gata. Vantul sta, apa se transforma in oglinda, locul se umple cu noapte. Dar aventura nu se opreste aici. Te imbraci in stropi de roua si plonjezi in adancul de deasupra. O calatorie printre stele mici nu e, in fond, mare lucru…
Toamna, in Delta Dunarii, Soarele rasare ceva mai greu. Fiecare ridicare a imensului glob rosu este insotita de un soi de scrasnet. Parca imensul mecanism care controleaza astrul a ruginit un pic. Si apoi, la cata umezeala e aici, nici n-ar fi de mirare. Ei, cum va spuneam, intai se aude un scrasnet, apoi zarea se despica si o armata nevazuta infige sulite multicolor in tot cuprinsul. Pe uscat, sulitele astea tintesc pe brate noduroase de salcie tot felul de pasari, dar cand cad in apa fac sa iasa la suprafata fuioare spumoase de abur alb; probabil ca asta o fi oftatul pestilor…
Eu unul cred ca asa a fost si la inceput. in fond, fiecare zi e un alt inceput. Mai conteaza ce comenteaza „prietenii” de acasa despre noile mele preocupari?
