Nu sunt o credincioasa ca la carte dar educatia crestina data de bunica mea a lasat in urma respectul pentru “Cele zece porunci”, asa ca sunt atenta in fiecare zi sa nu gresesc fata de cei din jur si mai ales fata de mine. Daca mai adaug si faptul ca de cand lucrez in presa, si s-au adunat vreo 11 ani, am invatat ca raspund de fiecare cuvant pe care-l scot pe gura sau pe care-l scriu, trebuie sa recunosc ca atentia mea asupra propriilor greseli este dubla. Toate acestea au devenit un fel de “principii de viata ” peste care nu mai pot trece.
Avand toate acestea inoculate in esenta gandirii mele ma ingrozesc in fiecare zi cum oamenii din jurul meu mint cu o nonsalanta sora cu patologicul, cum isi inseala apropiatii, cum barfesc viata altora, cum ii urasc pe cei care au ceva mai mult sau au reusit in viata ceva mai mult. Imi dau seama ca “normele sociale” dupa care eu ma ghidez sunt o prostie pentru multi dintre cei din jur si mai greu pentru mine, pentru apropiatii mei. Imi dau seama ca sunt o norocoasa, avand-o pe bunica drept mentor, dar poate si o mare ghinionista, pentru ca de fiecare data cand aud, vad sau simt o nedreptate ma revolt atat de puternic ca ajung sa sufar.
Nu pot atinge gradul de nesimtire necesar supravietuirii in zilele noastre si nici nu cred ca voi ajunge vreodata. Drept urmare incerc sa-mi limitez, intr-o forma autista, contactele, astfel incat sa aflu cat mai putine, pentru ca sa fiu suferinda cat mai putin. De fapt, imi dau seama ca ar trebui sa-mi schimb “prietenii”, asa ca trebuie sa anunt oficial ca sunt in cautare de prieteni, inteligenti, cu care sa vorbesc si alte lucruri decat barfe, povesti despre amantlacuri esuate sau “esecele” guvernului.
Poate suna ca un apel facut pe paginile de socializare de pe internet, dar sunt sigura ca si acestea au aparut tocmai pentru ca oamenii au fost dezamagiti total de ce aveau in imediata lor apropiere si au incercat altceva, fie chiar si o minciuna. Adevarul este ca, uneori, prefer o minciuna frumoasa decat o realitate murdara.
