Imi plac dorintele dar nu-mi plac planurile si am si o motivatie. Cand imi doresc ceva, am grija ce-mi propun in asa fel incat sa pot sa-mi realizez singura visul. Cand planific ceva, este imposibil sa nu ma impiedic de cineva care sa se puna de-a curmezisul, asa ca am cam evitat sa mai fac planuri. Si din acest motiv nu am planuri pentru anul care vine, ci doar dorinte, desi, daca ma gandesc putin, nu prea depinde de mine nimic din dorintele acestea si, spuse cu voce tare, suna mai mult a planuri cam nerealiste.
Dar, pentru ca este final de an, am voie la dorinte, multe, oricum mai mult de trei, ca anul nou care vine nu este anul pestelui de aur. Imi doresc sa nu mai aud vorbe care nu au acoperire din partea nimanui: politicieni, prieteni, colegide breasla. Imi doresc sa nu se mai joace nimeni cu nervii mei, anuntand ca nu e criza dar peste doua zile sa revina si sa spuna ca de fapt este, si atunci leul scade, euro o ia pe miriste, lumea se isterizeaza si numai stie daca saracie inseamna cat are sau cat n-are, daca bogatie inseamna cat a acumulat el sau cat a acumulat vecinul. Imi doresc sa nu mai vad incompetenti in functii de decizie. Imi doresc ca cei care planifica viata noastra sa ne intrebe si pe noi daca fac bine ce fac.
Imi doresc ca cei care se cred zilele acestea Mos Craciuni si striga in gura mare cat de caritabili sunt ei sa invete ca adevaratul Mos intra pe cos nu pentru ca ii place funinginea, ci pentru ca nu-i plac nuntile la care lautarii striga darul. Imi doresc … multe. Pentru ca inca mai cred in Mos Craciun si in vise care devin realitate, o sa mizez pe magia noptii de Craciun pentru ca dorintele mele sa se implineasca. Sarbatori fericite si bucurati-va de dorintele pe care le aveti!