4,5K
Asteptand stirile de ora 19, ca sa vad neaparat ce s-a mai intamplat la Izvorani, in divortul Columbenilor, mi-am omorat timpul cu o gazeta si uite-asa am aflat ca, pe 31 martie, se implinesc 120 de ani de la nasterea lui Ion Pillat. Cred ca muscelenii ar trebui sa il evoce primii, fiindca prin versul „Vezi, raiul e o casa din Muscel”, poetul pastelurilor simboliste le-a oferit cea mai potrivita varianta pentru ceea ce numim astazi slogan turistic.
Destinul i-a harazit insa ca univers spiritual nu doar domeniul de la Florica al bunicului sau, Ion C. Bratianu, ci si mosia de la Miorcani a tatalui, moldovean din veche stirpe boiereasca. In acest ultim loc, pe nisipurile de pe malul Prutului, poetul si-a intregit spatiul liric al creatiei, marturisind ulterior, cu nostalgie, ca „Florica si Miorcanii – muntele, podgoria si stepa -, iata doicile adevarate la care mi-am supt Muzele flamande!“. Asa se face ca vagi urme despre Ion Pillat se mai descopera si la Iasi, acolo unde poetul, ales deputat de Dorohoi si stabilit temporar la conacul botosanean (ajuns astazi o ruina de spital!), a fost parte a efervescentei literare din capitala culturii romane. Evocari ale unor contemporani ai sai de aici il descriu ca pe un barbat bine facut, cu mustata si privire de carbune, cu calvitie accentuata care reflecta lumina candelabrelor, cu haine largi si intotdeauna ingrijite.
In cercul sau de prieteni, accepta sa i se spuna conu’ Jenica, dar, in public, era musai sa i te adresezi cu domnule Pillat. Hatrii moldoveni ii ironizau mandria-i munteneasca, tartorul fiind, evident, Pastorel, cel care, intr-o epigrama care a ramas in memoria targului, il tachina, amintindu-i sugubat ca „amandoi ne-am imbatat, / eu pi-muche, tu pi-lat!”.
De rautati „amicale” a avut parte si din partea lui Toparceanu, alt muscelean auto-exilat la Iasi. Pillat primise de la varul sau, premierul Vintila Bratianu, finantare de la buget pentru o revista literara. Prilej nimerit pentru ca poetul de la Namaiesti sa publice o misiva acida, in care ii spunea, printre altele: „Asa e, scumpul meu poet: / Eu, unul, (cel cu geamantanu’) / Nici n-ai idee cat regret / Ca nu-s nepotul lui Bratianu!”. Si, mai incolo: „Cu-nchipuirea ta subtila, / De visator parnasian, / Cedeaza-l mie pe Vintila, / Macar de doua ori pe an!”. Iar in final, cu trimitere la binecunoscuta lozinca liberala: „Nu poti mata sa-mi spui secretul, / Sa-mi dai un plan, oricat de mic, / Ca sa-mi consolidez bugetul / Prin mine insumi, din nimic?”.
Dincolo insa de omul Ion Pillat, cu pacatele si calitatile lui, au ramas, pentru eternitate, poeziile sale, tablouri pline de emotii ale satului romanesc traditional, care au avut adevarata geneza in volumul, esential si definitoriu, „Pe Arges in sus”: „Acolo unde-n Arges se varsa Raul Doamnei / Si murmura pe ape copilaria mea, / Ca Negru-voda, care descalecand venea, / Mi-am ctitorit viata pe dealurile toamnei”. Aici a fost paradisul sau pamantean, pe care insusi poetul l-a simtit indepartandu-se: „Opreste-ma la Arges, pe plaja care-o stiu / Sa-i tin in maini nisipul, in cupe efemere, / Si sa visez — cum fuge prin degete si piere / Trecutul, si talanga, si soarele tarziu". Era un paradis cu livezi de prun, cu struguri si pere coapte, cu case cu pridvor si icoane ale mortilor batrani, cu ochelarii bunicului uitati pe masa, cu miresme de flori de fan si pastori cu turmele lor, si care nu se mai regaseste astazi la fel nici la Florica, nici la Miorcani, si nicaieri in lumea rurala de la noi.
Si, cu atat mai putin, la Izvorani, unde continua scandalul dintre Iri si Moni Columbeanu, asa dupa cum ma asteptam de altfel, fiindca si eu am fost de la inceput sigur ca mariajul lor nu o sa dureze!
