1,6K
L-as fi preferat pe Mircea Diaconu in ceea ce m-a facut sa-l indragesc ani de-a randul, urmarindu-l pe scena, pe ecran, sau citindu-i cartile, adica in postura de mare actor si scriitor, ci nu in aceea de parlamentar pentru a face jocurile unor personaje politice care, fie vorba intre noi, nu-i ajung nici pana la genunchi. Am stat si m-am tot gandit ce l-a determinat pe Mircea Diaconu sa faca acest pas. Sa fie o iesire din decorul scenei, sa fie o incercare de a vedea si altfel lumea… Sa isi doreasca Mircea Diaconu sa vada si alta lume, nu numai cea care, in prezent din ce in ce mai putina, inca umple si va umple, sper, salile de spectacol? Sau alte miraje mai putin ortodoxe l-au atras in acest joc care nu se joaca tocmai „Cu mainile curate”?
Nu mi-l pot inchipui pe Mircea Diaconu facand pe actorul politician, indiferent ce mi-ati face sau mi-ar spune cineva ori chiar actorul in persoana. Argumentul ca se trage dintr-o familie de liberali, ca bunicul sau mai nu stiu eu cine a facut puscarie, toate astea apartin istoriei si, ca istorie, ar trebui sa fie scrise, ci nu interpretate din postura de figurant.
Dar, conturand un scenariu si folosindu-ne de tehnicile postmoderniste, am putea spune despre Mircea Diaconu ca, asteptand un tren, burghezul gentilom s-a inhaitat cu ticalosii ca sa danseze la ultimul bal povestind cum este la noi cand vine iarna. Din scaunul de panza al actorului, Mircea Diaconu ne va spune in continuare cam cum sta treaba cu legaturile bolnavicioase in filantropica PNL-ului. Si astfel, intr-o dimineata de noiembrie, actorul si salbaticii se vor trezi in a 12-a noapte din aventurile unei zile tocmai in cuibul salamandrelor. Aici, cu promisiuni, fata in fata cu electoratul din acest ghetou care se numeste Muscel-Arges, se vor arunca in furtuna de promisiuni pana cand aceasta vacanta tragica se va transforma in banale impuscaturi sub clar de luna.
Luat de val, Mircea Diaconu va striga adio, draga Nela! si va povesti electoratului cum isi va petrece sfarsitul lumii ce va sa vina chiar la finele campaniei, dupa care, ca orice om cu capul pe umeri, isi va pune fireasca intrebare: de ce trag clopotele, Mitica?