1,7K
Debarcat din PDL dupa ce a primit verdictul de colaborator al Securitatii, deputatul Sorin Buta (descoperit in arhive cu numele de cod Horia), a ramas in parlament ca independent, votand insa de partea portocaliilor. Acum, si el s-a alaturat noii puteri: „Era necesar sa-mi clarific orientarea politica, asta tinand cont de faptul ca, pana la terminarea mandatului, se vor adopta legi importante pentru viitorul tarii. Am intrat in USL fiindca ma regasesc in demersurile comune ale PNL, PSD si PC” – a explicat el.
In ceea ce priveste aceasta noua tradare, senatorul Mircea Andrei a tinut sa precizeze: „Asa dupa cum se stie, domnul deputat Buta a fost exclus din PDL, deci trecerea domniei sale – la conservatori, din cate am inteles – nu ne afecteaza in nici un fel. E foarte bine ca ne debarasam de oportunisti, fie ei membri de partid sau aliati, pentru ca ne vom prezenta ca o adevarata echipa in vederea castigarii alegerilor legislative din toamna”. Comentand aceasta informatie, Calin Andrei a spus: „Cu domnul Buta am facut echipa la primaria Campulung in mandatul 2004-2008. Atunci am realizat foarte multe lucruri bune pentru oras, asa ca n-am nici o retinere sa reluam colaborarea in interesul cetatenilor”.
Contactat telefonic, presedintele PSD Arges, Constantin Nicolescu, ne-a explicat: „Oricine vrea sa munceasca pentru binele argesenilor, este binevenit. Cat despre trecutul domnului Buta, cu totii suntem oameni si avem pacatele noastre, dar important este sa ne concentram cu totii eforturile pentru a scoate tara din criza in care au lasat-o fostele guverne si sa reintregim salariile bugetarilor si sa dam inapoi banii pensionarilor”. O reactie critica a avut insa Marian Fulga, presedintele PPDD Arges: „Astfel de schimbari nu-i mai pacalesc pe romani, care si-au dat seama ca PDL egal USL si ca singurul partid care este pentru popor si nu pentru hoti este Partidul Poporului. In fiecare zi, la sediul nostru din Pitesti primim zeci de mii de cereri de inscriere, am devenit cel mai important partid din tara si doar programul nostru va face dreptate oamenilor simpli care au fost mintiti de aceiasi politicieni care sunt ca aceiasi Marie cu alta palarie”.
La randu-i, senatorul Mircea Diaconu a declarat in stilu-i caracteristic: „Nu l-am cunoscut foarte bine pe domnul deputat Buta, colegul meu din Muscel, eram in camere diferite in parlament si pe pozitii, ca sa spun asa, fundamental opuse. Dar am apreciat cum dansul a jucat foarte bine in rolul personajului Horia!”. Transferul a fost confirmat si de catre presedintele PC Arges, Cornel Lazar: „Trecerea domnului deputat Buta de partea USL-ului este naturala. Suntem gata sa ii acordam un loc pe listele electorale ale conservatorilor, evident, dupa presedintele Dan Voiculescu, care ii era superior pe linie ierarhica in cadrul Securitatii”. Si vicepresedintele PSD Arges, Simona Bucura Oprescu, a recunoscut, cu sinceritate, ca s-a parafat noul transfer: „Domnul Buta este o achizitie foarte buna, fiindca are experienta si parlamentara, si in administratia publica. Deci este un barbat politic bine”.
Aceasta stire, pe care o aveam pregatita inca de la motiunea de cenzura care a dat jos guvernul Ungureanu, nu s-a confirmat, deci nu avea cum sa apara. Desi, dupa tot ce s-a intamplat in ultima vreme pe scena politica, era de asteptat sa apara!