1,2K
Principele Radu a afirmat, duminica, cu ocazia unei ceremonii la MTR, ca romanii nu au destul curaj sa tina fruntea sus pentru ca au fost adesea umiliti de liderii lor.
„Sunt convins ca societatea romaneasca profunda are absolut tot ce-i trebuie. Singurul lucru este sa stie ca are talentul, instinctul, uneori in istorie si norocul sa mearga mai departe. Romanii nu au destul curaj sa tina fruntea sus, pentru ca au fost foarte adesea umiliti de liderii lor, nu societatea romaneasca profunda a facut erori, ci elita romaneasca”, a declarat principele Radu.
Potrivit acestuia, guvernarea se ocupa cu politica, iar societatea romaneasca cu scrierea istoriei zi de zi.
„Politicienii au un rol administrativ, pe care trebuie sa si-l faca cat mai bine, insa natiunea are un rol creator. Fiecare dintre cei 22 de milioane, daca mai suntem 22 de milioane, avem un rol in mentinerea prezentului si a viitorului si de altfel avem cam intotdeauna ceea ce meritam”, a afirmat principele Radu.
El a facut aceste declaratii cu ocazia ceremoniei de dezvelire a unei placi memoriale la implinirea a o suta de ani de la punerea pietrei de temelie a Muzeului National al Taranului Roman.