2,1K
Am intrat din intamplare in acel magazin. Imi era prea sete ca sa mai astept sa ajung la locul obisnuit pentru mici cumparaturi. Si totusi, am fost obligat sa mai astept putin, fiindca vanzatoarea era ocupata cu un alt client.
Era o batrana inaintea mea. Cu un baietel, probabil nepotul ei. Un copil pe care initial l-am crezut bolnav, dus cu capul, deoarece nu se isteriza ca altii in fata vitrinei plina cu dulciuri. „Dati-mi niste parizer!“, am auzit cererea batranei. Intrebarea era inevitabila: „De cat sa fie?“. „De 2 lei“.
Fata vanzatoarei nu a avut nicio reactie. Si asta m-a socat: mi-am dat seama ca nu primea pentru prima data o comanda de o asemenea valoare. Dar primul soc ma afectase fiindca „Schweppes“-ul meu era mai scump decat ratia de mancare cumparata de batrana. Ratia pentru o zi sau doua… Atunci mi-am dat seama ca baietelul e normal; doar se obisnuise cu gandul ca nu sunt niciodata bani pentru o ciocolata – ar fi riscat sa ramana flamand.
In aceasta saptamana am regretat cel mai mult faptul ca nu am avut niciodata parte de concediu. Am incercat, totusi, sa evit pe cat posibil contactul cu realitatea, plonjand in lumea filmelor, dupa cateva ore alerte de munca in salturi. Insa alertele create pe casutele de mail si cei din jurul meu m-au atras in vartejul unei saptamani incredibile, cu agitatie politica parca provocata de canicula. Au cazut multe capete, s-au modificat legi, s-au reformat institutii, oamenii au iesit in strada, vorbe grele s-au aruncat…
Din cand in cand, atunci cand se facea liniste in jurul meu, ma intrebam care ar fi parerea batranei cu parizerul despre suspendarea presedintelui. Dar, daca din intamplare o voi reintalni, nu cred ca voi avea curaj sa-i solicit opinia. M-ar costa prea mult!
