Teodor Meleşcanu a demisionat din funcţia de ministru al Ministerului de Externe. Cică… şi-a asumat responsabilitatea într-un moment în care toţi dau din colţ în colţ. Bine, nu e vina lui, ci a…. cadrulului legislativ rigid. Dar cum cineva trebuia să fie bărbat, adică să-şi asume, s-a sacrificat el, drăguţul.
Nu ştiu dumneavoastră cum sunteţi, dar eu am început să am alergie la expresia asta… ,,mi-am asumat responsabilitatea”. Pentru că asumarea asta a devenit un fel de bătaie de joc a politicienilor. Azi îşi asumă, mâine sunt numiţi în alte funcţii călduţe. Păi, prin asumare, eu înţeleg să ai de suferit un prejudiciu pentru erorile comise. Să ţi se impute daune morale şi materiale în justiţie dacă ai adus altora prejudicii, să nu mai fii numit în funcţii dintr-ăstea pe care nici măcar concurs nu se dă, să dispari din viaţa publică… Or, în politică, ăştia sunt şi cu responsabilitatea asumată, şi cu fundul în puf!
Cazul lui Meleşcanu este unul care sfidează orice bun simţ. Omul a acceptat funcţia de ministru ştiind ce… cadru legislativ rigid va avea de aplicat. Mai mult, nici nu era nevoie ca serviciile speciale să te informeze pentru a ştii că în Diaspora urmează să se voteze masiv; era atât de evident că până şi un puşti de grădiniţă ar fi intuit-o. Ca atare, Meleşcanu a acceptat – nu ştim care i-a fost preţul – să fie ţapul ispăşitor de serviciu, cu condiţia ca la final să demisioneze ca un bărbat care este.
Uneori stau aşa, a prost, şi mă gândesc: cine dreak’ le scrie scenariile ăstora din PSD?