Pentru mine, Osica de Sus – localitate între Slatina şi Caracal – este celebră de vreo patruzeci de ani. Cei din Craiova ajung în comună prin Balşul lui Petre Pandrea, cei de la Bucureşti, prin Slatina lui Eugen Ionescu.
Comuna era sau trebuia să fie faimoasă prin faptul că doi fii ai săi sunt importanţi poeţi români contemporani şi prieteni ai mei: Marian Drăghici (redactor-şef adjunct la "Viaţa Românească) şi Nicolae Coande (secretar al Teatrului Naţional "Marin Sorescu" din Craiova). Ba, şi prin prezenţa unui al treilea prieten poet, Paul Aretzu, care a fost câţiva ani profesor la liceul din Osica de Sus, pe Olteţ.
Şi totuşi, comuna aceasta frumoasă – la o aruncătură de piatră de fosta curte domnească a lui Constantin Brâncoveanu – nu era celebră până alaltăieri, când aci s-a descoperit un fel de actuală peşteră a lui Ali Baba, cu bani, lingouri de aur şi tablouri care ar putea face din Osica o sucursală a Luvru-lui. E bine şi aşa! Mai bine mai târziu decât niciodată, mai bine pe negativ decât deloc.
Prin anii '60-'70, când mergeam la "moşia" lui Marian Drăghici, unde ne ospătam cu borş de caras din propriul său iaz din fundul grădinii şi cu peşte la grătar, plus desertul cu miere din vagonul din grădină, nu se gândea nimeni că pe-aci vor exista vreodată tablouri de Renoir sau de Picasso… Singura legătură cu arta erau poemele pe care mi le recita pe malul Olteţului prietenul meu Marian Drăghici.
