De o bună bucată de vreme, colegii din presă se plâng de faptul că le-a scăzut drastic bugetul de publicitate care venea din zona politică, şi nu doar pentru că DNA ar fi operat tăieri serioase de pe listă, ci şi pentru că, mai mult ca niciodată, politicienii văzuţi cu sacii în căruţă nu mai sunt interesaţi să menţină legătura cu electoratul. Al doilea argument, credem noi, este unul răutăcios şi tendenţios, dovadă şi faptul că un grup de cercetărori de pe Facebook a descoperit adevăratul motiv pentru care politicienii nu-şi mai fac publicitate în presă. Vinovat este însuşi modul în care a fost conceput calendarul! Astfel…
În ianuarie şi februarie, politicienii abia se dezmeticesc după sărbătorile de iarnă, se adună de pe mapamond, iar bugetele oricum nu sunt bătute în cuie şi nu au o imagine prea clară asupra propriului exerciţiu financiar.
În martie, e Ziua Femeii. Cum să dea bani la presă, când o întreagă liotă de muieri îşi aşteaptă la rând mărţicul de înfipt în piept.
În aprilie, la naiba, parcă şi-ar face puţină publicitate, dar de obicei vine Paştele, aşa că trebuie să-şi pună la punct vacanţa aferentă. Iar pe 23 aprilie, iar e zi mare, Sfântul Gheorghe. Iar dacă pe politician nu-l cheamă Gheorghe, précis are alte zeci de rude şi cunoscuţi de sărbătorit.
Abia se termină vacanţa de Paşte că vine 1 Mai, care şi acesta trebuie sărbătorit cum se cuvine. Apoi vin Rusaliile şi nu se cade să-ţi pângăreşti bugetul de publicitate. Şi vin şi doi sfinţi la pachet, Constantin şi Elena, care ăştia sunt mai mulţi decât ai lui Gheorghe.
Iunie debutează cu o mare sărbătoare: Ziua Copilului. Şi cum să dai, mă, bani la presă, când nu ştii cum să te împarţi pe la casele de copii, pe la familiile neajutorate, exact ca ÎPS Calinic, că nici el nu ştie cum să facă mai multe acte de caritate din bănuţii ăia pe care îi adună de la enoriaşi. În plus, luna iunie e plină de sfinţi importanţi: Sfântul Tihon, Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Sfântul Vartolomeu, Sfântul Onufrie, Sfântul prooroc Amos sau Sfântul Anton.
Iulie şi august sunt luni dedicate exclusiv vacanţei, pentru că politicienii, după atâta muncă în slujba cetăţenilor, trebuie să se mai tragă şi ei pe oase, să-şi mai odihnească picioruşele…
Prin septembrie, mai pe la mijloc, când îşi revin din atâta relaxare, mai că ar pune de un contract de publicitate, dar îşi aduc aminte că pe 15 începe şcoala, trebuie să pregătească ghiozdanele ălor mici sau să le caute chirie, în Capitală, la facultate, ălor mai mari.
Prin octombrie, când ar trebui să revină la ritmul normal, îşi dau seama că s-a pus prima brumă şi trebuie să culeagă via, că nu mai pot întârzia cu făcutul ţuicii sau că trebuie să-şi ajute doamnele sau domnii la pusul murăturilor.
În noiembrie se pune Postul Naşterii Domnului şi începe să miroase a sărbători de iarnă.
Şi iată şi decembrie, cu Moşi, brăduţi încărcaţi, Crăciun, Revelion, vacanţe în Ibiza! În ritmul ăsta, spuneţi şi dumneavoastră, cum ar mai putea un politician zdravăn la cap să mai facă publicitate în presă?!
