A trecut ceva vreme de la moartea lui Andrei, băieţelul în vârstă de opt ani, care s-a stins cu zile, în braţele mamei, la Spitalul Municipal din Curtea de Argeş. A fost internat într-o vineri seara cu diagnosticul gastroenterocolită, diagnostic pus greşit, de altfel, iar după aproape 24 de ore copilul a intrat în convulsii și… a murit. Părinţii au acuzat personalul medical de neglijenţă şi sunt convinsă că aşa au stat lucrurile. Pentru că sunt mamă la rândul meu şi am luat contact cu zona de pediatrie, ştiu în ce scârbă se mişcă unii medici, ştiu cât sunt de indiferenţi, de nesimţiţi, de iresponsabili, de proşti, de inumani.
Aşa se întâmplă într-un sistem în care partidele pun manageri pe criterii care nu au nicio legătură cu profesionalismul şi, mai important în acest domeniul în care îţi este încredinţată viaţa omului, cu o anume calitate umană pe care trebuie să o ai. De ce managerul este cel mai important? Pentru că sunt spitale (le numeri pe primele trei degete de la o mână şi… nu se află în Argeş) în care lucrurile zbârnâie. În care managerul se află în permanenţă în mijlocul lucrurilor şi mătură pe jos cu medicii şi cu infirmierele care îşi bat joc de meserie şi de oameni. Spitale în care disciplina şi standardele impuse nu permit ca un om să moară din cauza… nepăsării. Poate că mor în urma unei erori umane, poate că mor pentru că operaţia nu a fost efectuată de cel mai profesionist dintre medici (că, deh, ăia buni pleacă pe capete), dar nu mor din cauza nepăsării, a neglijenţei! Voi realizaţi ce înseamnă să-ţi moară copilul pentru că nişte medici l-au examinat şi tratat cu o nepermisă superficialitate?! Realizaţi ce înseamnă să-ţi moară copilul care ar fi avut toate şansele din lume să trăiască?! Într-un spital condus de un manager despre care vorbeam mai sus, astfel de lucruri nu ar fi avut cum să se întâmple.
Moartea lui Andrei a fost în zadar. Pierdută printre anchete interne, externe, comisii şi comitete care ajung la aceeaşi eternă concluzie: mortul e de vină!
,,Mami, nu mă lăsa să mor!” au fost ultimele cuvinte ale copilului, băi ăştia din PSD! Sunt cuvinte care ar fi trebuit să răsune şi în urechile voastre şi care să vă determine să zburaţi în secunda doi conducerea spitalului. O mamă îndurerată nu minte niciodată când spune că puiul ei a fost tratat cu indiferenţă şi neglijenţă. Un manager bun nu ar permite niciodată ca personalul din subordine să fie neglijent şi indiferent! Iar dacă muşamalizările orchestrate de instituţiile conduse tot de oamenii voştri credeţi că reprezintă o scuză în spatele căreia vă ascundeţi, atunci trebuie să ne desconsideraţi foarte tare şi pe noi, care scriem despre voi, şi pe ,,proştii” care v-au votat.
Deputatul PSD Simona Bucura Oprescu recunoştea astăzi, cu lacrimi în ochi, că nu a făcut nimic, că nu a avut nicio reacţie în urma acestui caz, chiar dacă a regăsit în ochii lui Andrei ochii pruncului ei. Dar că până la 1 iulie va face o interpelare către ministrul Sănătăţii pentru a… Pentru a ce, doamnă deputat? Pentru a se pierde printre mormanele de hârtii din biroul prietenului cu coşuri al lui Victor Ponta, care îşi tratează ligamentele la turci? Nu o faceţi, pentru că e inutil! Faceţi ca de aici înainte să vă puneţi în funcţii OAMENI. Măcar acolo unde este vorba de viaţa copiilor noştri. Iar dacă nu pentru ai noştri, faceţi asta pentru pruncul dumneavoastră!
Pentru că timp de două zile, la Piteşti, se întâlnesc mai toate femeile social-democrate din ţară, poate că acesta ar trebui să fie principalul subiect de discuţie: nu câte doamne să vă mai impuneţi în funcţii de conducere, pentru că tindeţi în mod natural spre egalitatea de şanse cu bărbaţii, ci… ce fel de doamne, dintre toate doamnele care sunteţi… doamne, să ajungă în astfel de funcţii.
Acest lucru vizează, fără doar şi poate, toate partidele care s-au perindat la putere şi şi-au pus în funcţie oameni după criteriu ,,a tunat şi i-a adunat”. Pentru că nu pot fi uitate, spre exemplu, nici crimele guvernării Boc, în timpul căruia oamenii au murit în faţa spitalelor închise. Problema este că, de lao guvernare la alta, aceste crime devin tot mai greu de suportat, de digerat, de acceptat…
