Opt ani! Atâta amar de vreme copii şi tineri au fost exploataţi, abuzaţi şi supuşi unor chinuri şi umilinţe care fac ca Berevoeştiul să fie un al doilea ,,experiment Piteşti”.
Primarul nu ştia nimic. Îi năşea, îi cinstea în ajun de campanie electorală, ba le dădea şi ajutoare sociale, dar nu şi-ar fi închipuit că finuţii săi din ţigănie au astfel de îndeletniciri. La fel şi angajaţii din subordinea sa, care ar fi trebuit să facă anchete sociale şi verificări inopinate…
Pădurarii din zonă asistau şi ei neputiincioşi la ritmul în care le dispărea pădurea de sub nas, dar au crezut că asistă la banale furturi, nu că acestea erau operate cu ajutorul unor persoane private de libertate şi obligate să comită ilegalităţi.
Nici măcar poliţistul arondat localităţii nu a bănuit nimic. I se părea lui că ajunge acasă cu mai mulţi bani lunar decât figurează pe fluturaşul de serviciu, dar nu îşi dădea niciodată seama de unde provin.
Au venit şi mai-marii de la PSD Argeş în campanie, să se pozeze cu stăpânii de sclavi, numai că sclavii erau la muncă, doar nu era să stea cu burta la soare, ca stăpânii, că doar nu ei beneficiau de ajutor social.
În ceea ce priveşte Protecţia Copilului Argeş şi obligaţia acestei instituţii de a monitoriza minorii cu probleme, mai ales pe cei scoşi la cerşit sub nasul lor, acum ce pretenţie să mai ai şi de la domnul director Adrian Macovei. Stă de atâţia ani în funcţie că i s-a luat şi lui de atâtea probleme, a avut de făcut casă iubitei sale, care a ars mai apoi (casa, nu iubita), de rostuit copiii acesteia… Nu-i uşor lucru, să ştiţi, iar de aruncat cu pietre e uşor. Şi-a trimis adjuncţii în conferinţa de presă, ca să dea raportul, că lui nu i-a ars de subiecte din acestea frivole, în care presa îşi dă ochii peste cap de parcă n-ar fi auzit de sclavi în viaţa ei…
La Consiliul Judeţean Argeş e greu să ajungă informaţia până la etajul patru. Oricum, sclavii ăia din Berevoeşti erau atât de prăpădiţi că nici cont de Facebook nu aveau, ca să fi putut lua legătura cu Florin Tecău, cel care a fost preşedinte în ultimii patru ani. Şi oricum nu-i băga în seamă preşedintele, că nu arătau prea sexy…
Prefectura, ce-i drept, e poziţionată mai pe la etajul I, dar prefectul e reprezentantul Guvernului în teritoriu, în sensul în care ştie, mai degrabă, ce se întâmplă la Bucureşti decât în judeţul pe care îl coordonează.
De servicii nu are sens să vorbim. Suntem convinşi că SRI a informat toate instituţiile abilitate, ţinând cont de amploarea şi gravitatea fenomenului, iar şefii de instituţii s-au considerat informaţi şi au urmărit cu îngrijorare…
Altfel, ce ar mai fi de spus?! Adevărul este că nici măcar stăpânii de sclavi nu ştiau că au aşa ceva. Ei credeau că se numesc buni samariteni dacă iau oamenii de pe stradă, le oferă un acoperiş deasupra capului şi un blid cu mâncare. A, că-i mai legau să nu fugă, asta făcea parte din procesul de educaţie, că şi sclavii ăştia sunt nişte puturoşi! Parte dintre ei fuseseră luaţi de la cerşit, se învăţaseră cu traiul ăl bun. Că se mai distrau pe seama lor, le mai scoteau dinţii cu patentul, îi mai abuzau sexual sau alte chestiuni de gen… eh, se mai destinde şi omul, că nu poţi s-o ţii într-o muncă!
În concluzie, nici dracu’ nu e vinovat pentru ceea ce se întâmpla la Berevoeşti. Doar presa asta care cere ca proasta ca adevăraţii vinovaţi să plătească, de parcă sistemul ar fi prost să-şi dea în cap lui însuşi! Gata, de aici înainte ciocul mic şi joc de glezne!
Citeşte şi