Acum două săptămâni, primarul Virgil Baciu anunţa că nu mai susţine candidaţii PNL în lupta pentru Parlament, şi îşi va folosi toată energia pentru a-i determina pe locuitorii din Corbi să voteze cu lista propusă de ALDE. După care Baciu i-a luat la scărmănat pe fiecare dintre colegii de partid, niciunul dintre ei nefiind pe placul său. Cine? Postelnicescu şi Bica? Să fim serioşi, ăştia îl adorm şi pe Moş Ene? Şi mai cine? Ion Popa? Păi pe ăsta nu-l interesează decât propria carieră, ce a făcut el în mandatul de senator pe care l-a avut? Narcis Sofianu? Sigur, la ce scor a obşinut la alegerile locale, când a candidat pentru Primăria Piteşti, pe lista pentru Parlament mai lipsea!
Zic: o avea şi Baciu ăsta dreptate. După care am stat şi m-am gândit mai bine. Dacă nu cei care sunt pe listă, atunci cine?! Are PNL Argeş, la acest moment, o personalitate marcantă, un lider unanim recunoscut şi respectat, o figură carismatică sau care are trecere la alegători? Este cumva vreo valoare mare în partid care a fost ignorată? Şi zău dacă am identificat pe cineva care, dacă s-ar fi regăsit pe un loc eligibil, ar fi tras lista PNL până la cer! Nici cei care sunt acum pe listă, nici cei care nu se regăsesc, nu au o valoare de locomotivă pentru filiala argeşeană.
Singura forţă a PNL constă în echipă. Şi de aici vine şi slăbiciunea acestui partid, că nu ştie să facă echipă. Cei care nu au un interes personal imediat nu ar trage niciodată pentru cei care ar putea avea de câştigat, pe principiul… de ce să muncesc ca prostul, ca să-l fac pe altul domn. Modul acesta păcătos de a funcţiona l-am văzut la alegerile locale, iar rezultatele au fost mai mult decât grăitoare. În timp ce la PSD membrii de partid se bat pe viaţă şi pe moarte pentru un loc pe listă, după care trag mai toţi, învinşi şi câştigători, pentru ea, la PNL nu trag decât doi-trei. Aşa se face că voturile către PNL vin strict pe filiera simpatiei pe care o mai au unii pentru dreapta, nicidecum pentru filiala argeşeană a PNL.
Că de ce pe listă se află Postelnicescu şi Bica? Poate pentru că fiecare dintre ei sunt vechi membri de partid, au muncit pentru el şi, chiar dacă nu sunt cei mai… vii dintre pământeni, sunt oameni de anduranţă şi care nu te trădează imediat ce ies pe uşa partidului. Că de ce Iani Popa? Pentru că a fost opţiunea partidului să-l aibă preşedinte, adică să-l considere cea mai bună variantă. Nu mai este? Să-l demită! Până una-alta, el e şefu’, ales prin voinţa liberă a poporului liberal.
De ce Miuţescu? Pentru că la fel ca şi Bica şi Postelnicescu face politică de ani de zile în acelaşi partid, şi pentru că este bătăios şi, mai mult, în mandatul de deputat a fost unul dintre cei mai activi parlamentari de Argeş.
Spune acelaşi Baciu că Radu Perianu ar fi fost mult mai nimerit. Pe bune?! Perianu e un tip extrem de inteligent, e o prezenţă încântătoare, dar cu tot respectul, e un leneş nevoie mare când e vorba de munca într-un partid. Omul are o carieră de avocat care-i ocupă tot timpul şi în care este un foarte bun profesionist.
Ceea ce face acum Baciu este un fel de reacţie de copil ofticat pentru că nu i-au ieşit ploile, că nu a reuşit să-şi impună vreo simpatie pe listă. Nimic mai mult! Pentru că, la o analiză atentă, PNL nu are locomotivă nici măcar la centru şi este mai dezbinat ca niciodată. În plus, este penibil să vezi atâta îndârjire pe două scaune de parlamentar, dacă vor avea norocul!
Dacă nu se vor trezi la timp, nu vor lăsa deoparte orgoliile neacoperite de dive şi nu vor înţelege că doar în echipă pot obţine rezultate măcar decente, riscă să obţină, în această iarnă, cele mai ruşinoase rezultate din istoria partidului.