Dacă ne întoarcem un pic privirea spre istoria literaturii române, ne dăm seama nu numai că e plină de opere discutabile, posibil plagiate, dar şi de o mulţime de acuzatori de plagiat. Poate nu ştiţi, dar a existat unul Alexandru Grama, profesor şi preot din Blaj care l-a acuzat pe Eminescu de plagiat, spunând că Eminescu n-a fost decât un biet versificator şarlatan. Poate faptul că ăsta s-a trezit să spună toate astea abia la doi ani după moartea poetului spune ceva despre caracterul haiducului literar din Blaj.
Cam în aceeaşi perioadă, Aron Densuşianu, a venit cu noi acuzaţii de plagiat la adresa lui Eminescu, acesta susţinând că, de fapt, poetul n-a făcut altceva decât să copieze poeziile lui Heinrich Heine şi să versifice ideile lui Schopenhauer. Caragiale, de asemenea, a fost în centrul unui mare scandal de plagiat când, un oarecare Constantin A. Ionescu, ce folosea pseudonimul Caion l-a acuzat pe marele dramaturg că a furat, cuvânt cu cuvânt, o piesă de teatru a unui ungur, Kemeny Istvan, că să-şi însuşească drama “Năpasta”. S-a dovedit ulterior că acest Kemeny Istvan nici măcar nu exista…
În istoria mai recentă a literaturii române ne putem referi la momentul septembrie 1990, când Eugen Barbu era exclus din Uniunea Scriitorilor fiindcă se demonstrase cum acesta plagiase din Malraux şi Paustovski în cel de-al treilea volum din “Incognito”; şi nici “Principele”, alt roman de-al său, nu se simţea prea bine…
Între timp, ţara s-a umplut de doctori, care mai de care mai docenţi, cu doctorate luate la apelul bocancillor, căci dacă ar fi să ne luăm după numărul de doctori care sunt pe-aici, am putea crede că România nu mai e o ţară, România e un spital. Ceea ce nici n-ar fi prea departe de adevăr… Avem Ponta, Tobă, probabil şi Oprea, asta ca să-i amintim doar pe cei mai celebri. Ultima pe listă, cu voia dumneavoastră, vine puternic din urmă cu o teză de doctorat suspectă de plagiat, Laura Codruţa Kovesi. Că deh, e la modă să fii doctor în ceva…
P.S. Ştirea de ieri, potrivit căreia “acuzaţia de plagiat a doamnei Kovesi e parţial fondată” mi-a adus aminte de un banc, în care doi prieteni se întâlnesc, după multă vreme, iar unul dintre ei începe să se laude cum şi-a făcut el casă, cu tot confortul din lume. Cum are cinci dormitoare, trei băi, două bucătării, 3 balcoane şi toate cele. Iar interlocutorul îl întreabă, la un moment dat: “Lasă, băi, toate astea, dar ia zi-mi… Ai bideu?” Iar ăsta răspunde: “Hm… Aşa şi-aşa”.
