Nu ştiu ce mă enervează mai tare: vicleniile lui Liviu Dragnea şi servilismul Guvernului său sau disperarea cu care Klaus Iohannis încearcă să speculeze, electoral, această criză politică… Evident, e de apreciat că preşedintele încearcă să stopeze ordonanţa mult-disputată, dar de aici şi până la a spune că… ,,românii mei sunt în stradă”, cum a făcut-o la o reuniune informală de la summit-ul de la Malta, e cale lungă.
,,Sunt foarte îngrijorat. Trebuie să admit chiar dacă îmi e foarte greu că situația e foarte complicată. Românii mei sunt în stradă. Am încredere în ei. Sunt sute de mii de români în stradă în care am încredere. Sunt convins că vom găsii soluții. Statul de drept și valorile europene trebuie să triumfe. Asta cred că se va întâmpla.” a transmis președintele României jurnaliștilor.
Problema este că în stradă nu sunt românii săi, pe care aveam impresia că i-a uitat în urma lungilor vacanţe din SUA sau a week-end-urilor prelungite la Sibiu. În stradă sunt oameni cărora nu le pasă cine e la putere, aşa cum îi pasă lui Iohannis, disperat că nu are Guvernul său. Sunt oameni care vor de la aleşii lor sau ai altora să fie corecţi. Atât. Indiferent că sunt de dreapta, centru sau stânga. Şi acesta ar trebui să fie şi singurul lucru care contează pentru toţi, pesedişti, liberali, pemepişti, apolitici ş.a.m.d.. Acolo unde este puterea, acolo este şi tentaţia abuzului, însă indiferent cine deţine această putere, că i-am votat sau nu, ar trebui să stăm cu ochii pe ei şi să îi penalizăm atunci când o iau razna, pentru că istoria recentă a demonstrat că niciunul nu e mai breaz, mai frumos, mai curat…
