Avem noi, românii, ,,darul” acesta special de a ne bucura că-i moare capra vecinului, că-i leşină scroafa în coteţ sau că-i rămâne vaca fără lapte. E un fel de… har cu care am fost binecuvântaţi, căci nu oricine se poate bucura ca proasta-n târg de ghinionul şi supărarea semenului său, după care să facă o sută de mătănii ca un bun creştin practicant… care este.
Am simţit nevoia să fac această observaţie după ce am constatat că, în spaţiul public, câteva persoane jubilează (sau juisează, după caz) pentru că primarul Cornel Ionică a fost lovit de vreme în moalele capului exact când trebuia să organizeze cea mai importantă sărbătoare a piteştenilor: Simfonia Lalelelor. Bine i-a mai dat-o Dumnezeu la temelie, că merita, l-a furat la voturi pe Pendiuc, e un fel de manelist în administraţie, fură şi nu împarte cu toţi hoţii din jurul său şi îşi favorizează rubedeniile, e chitros, nu-i stă bine cravata… Şi lista poate continua…
Ei, genul acesta de persoane care au ele orgasme multiple privind la obstacolele puse de vremea capricioasă, nu s-au gândit o clipă că Simfonia Lalelelor nu este despre Cornel Ionică. Este despre noi toţi, piteşteni şi nu numai, oameni veniţi din toate colţurile ţării ca să se bucure de frumos. Că frumosul nu e aşa frumos, că e mai mult kitsch, că mai păstrează din apucăturile festivist-comunistoide, că duce lipsă de imaginaţie e cu totul altă discuţie. În mod real, oamenii se bucură că-şi pot alege o floare sau un ornament frumos, cei mai fericiţi fiind copiii, care se bucură cel mai sincer şi de concerte, şi de carele alegorice, şi de activităţile în care sunt angrenaţi.
Spre exemplu, fie-mea abia aşteaptă Gaşca Zurli, duminica aceasta. Poate nu va putea să o vadă, căci este la ora 11.00, în faţa Primăriei Piteşti, iar vremea are capriciile ei. Să mă bucur, însă, mai mult de faptul că Ionică o să fie negru de supărare zilele astea decât de bucuria propriului copil, ei bine, dragii mei, asta mi-e cu neputinţă să pricep!
