De Constantin şi Elena am decis să merg la ţară, ca să-mi sărbătoresc bunica, fiica şi pe mine însămi, într-un cuvânt, să reunim clanul Constantinelor şi să mă mai bucur de ai mei. Ţara mea e pe undeva prin Dâmboviţa, Moroieni, mai exact, localitate aflată la poalele muntelui. Frumos, încă înconjurat de pădure, deşi s-a defrişat în stil mare. Fostul deputat Filip Georgescu şi-a luat aici o juma’ de hectar, ca să se retragă la linişte şi umbră pe timp de vară.
Nu mică mi-a fost mirarea, când am intrat pe uliţa care duce spre casa părinţilor, să constat că, pentru prima oară de la naşterea ei (a uliţei), a fost în sfârşit asfaltată. Şi nu aşa, oricum, ci cu tot cu marcaje rutiere. Asfalt… gros, de aproape trei degete, deja inaugurat cu bălegar de la caii rromilor care transportă lemn furat. I-a adus şi vecinului Pitea o căruţă, chiar în ziua de Constantin şi Elena. Mai mult ţambre, nu lemne bune, că nu se mai poate fura ca altădată. Şpaga de închis ochii a crescut considerabil. Ce să mai, lucrurile nu mai merg ca odinioară, când dădeai 3 milioane pe o căruţă cu lemn bun de făceai şi duşumele din el. Acum fură doar granzii, cu camioanele, rromii fiind siliţi să dea cu ciordeaua doar noaptea şi ce mai apucă din resturile rămase.
Să revenim, însă, la uliţă şi la miracolul apariţiei asfaltului după atâta amar de vreme! Aflu de la vecinul Alexandru, zis Cârnatu’, ce şi cum. Cică ar fi fost turnat de o firmă din Bascov, Ratalen Construct. Pe un kilometru de asfalt primăria ar fi dat nu mai puţin de 10 miliade de lei! Dar ce contează banii când a sosit civilizaţia şi pe strada noastră, cu tot cu damful rural de bălegar! Mă întreb dacă primarului i-o fi ieşit şi lui ceva la afacerea asta, că în preţ ar fi loc şi de un parandărăt.
Cârnatu’, chiar dacă e băiat de la ţară, le ştie pe toate. Împreună cu cumnată-său lucrează în construcţii. Sunt băieţi serioşi, se mişcă repede şi bine, şi, cel mai important, nu pun gura pe băutură. În construcţii, treaba asta e mai rară decât cei care fac muncă în folosul comunităţii în schimbul ajutorului social. Tocmai de aceea a pus ochii pe ei un constructor ceva mai mare, care le pasează lucrări cu statul, în calitate de subcontractori. Merge treaba brici, căci la stat e jumuleala cea mai mare!
,,Am terminat acum două săptămâni de făţuit un cămin cultural pe interior şi exterior. Patru miliarde a făcut lucrarea, într-o săptămână am dat-o gata! Un miliard a mers la primar, nouă ne-a dat câte 100 de milioane la fiecare, 100 de milioane au costat materialele şi restul… la şefu’ cel mare!” spune Cârnatu’.
Acum lucra la un alt primar în curte: pus pavele, făcut cuptor cu grătar şi tot dichisul, foişor şi alte cele. ,,Ăstuia i-a fost frică să ia bani în mână, dar ce-i facem în curte e ca şi cum i-ar fi luat.” mai spune Cârnatu’, mândru că l-a apucat pe Dumnezeu de picior şi a prins şi el un loc la ţâţa cea mare a statului. Un loc mai în spate, ce-i drept, dar suficient pentru necesităţile lui şi ale familiei.
V-am spus toate acestea nu pentru că ar fi interesant ceea ce se întâmplă într-o comună oarecare din România sau pentru că mi-au asfaltat mie uliţa cu 10 miliarde, ci pentru a vă face o imagine despre cât se poate fura în România. Ceea ce povestea distinsul vecin Cârnat sunt convinsă că se întâmplă în mare parte dintre localităţile din ţară. Un miliard de la un cămin cultural, un alt miliard de la un drum, un alt miliard de la o sală de sport, miliarde, şi miliarde, şi miliarde în buzunarul unui singur om fără să facă absolut nimic. Şi peste toate acestea, alte miliarde, şi miliarde, şi miliarde cheltuite din bani publici pe lucrări supraevaluate. De ce credeţi că omul simplu îşi zugrăveşte casa cu 30 de milioane, spre exemplu, iar statului nu-i ajung 300 de milioane să zugrăvească o cameră? De ce credeţi că un om simplu dă 5 bani pe un pix, iar la stat pixul se cumpără cu 50 de lei? Toate aceste găinării, tunuleţe sau tunuri în toată regula, tot acest jaf generalizat din bugetul statului explică de ce anume nu suntem în stare să ridicăm un spital, de ce ne pică şcolile în cap, de ce drumurile sunt praf, de ce lucrările sunt făcute de mântuială ş.a.m.d…
Fireşte că la nivel înalt nu se fură cu miliardul de lei, ci cu miliardul de euro. Se fură atât de mult, atât de… demult încât cred că, punând la un loc toţi banii furaţi, am mai construi o Românie, şi ne-ar mai rămâne şi bani de parandărăt….