Face ce face Iohannis (adică el nu face nimic, chiar nu trebuie să facă nimic, face PSD şi pentru el!) şi se trezeşte, de la procentul de popularitate în care lâncezeşte uitat pe undeva prin concediile sale nenumărate, întins pe prosop cu doamna Carmen, direct în copac, ca scroafa proverbială. Numai că lucrurile stau puţin diferit. În timp ce scroafa urcă singură, deci depune un minimum de efort, Iohannis este împins de fund până sus. Şi de PSD, cel mai mare duşman al lui însuşi, şi de tinerii frumoşi şi liberi care fac revoluţii prin Piaţa Victoriei.
Să te revolţi că preşedintele a fost scos din ecuaţie din numirea și revocarea procurorului general, șefilor DNA și DIICOT și adjuncților acestora, asta mi se pare de neînţeles. Când, vreodată, Klaus Iohannis a fost garantul puterilor în stat? Când, vreodată, vreun preşedinte al României s-a comportat, după ajungerea în funcţie, altfel decât un preşedinte de partid? Când a fost, vreodată, imparţial, mediator şi aşa cum doar în Constituţie scrie?! De ce problemele cu justiţia ale preşedintelui, aflat sub umbrela imunităţii, sunt atât de insignifiante în ochii societăţii civile, în care mocneşte dorinţa de justiţie numai când se uită la mustaţa lui Dragnea? Din acest punct de vedere şi numai din acest punct de vedere, nu voi înţelege revolta celor care au ieşit în Piaţa Victoriei.
Altfel, orice fofârlică a PSD, orice măgărie mai mică sau mai mare, trebuie penalizate. Ce-am înţeles eu, ca om total dinafara sistemului… Până acum, ministrul Justiţiei propunea, CSM dădea avizul, iar preşedintele numea. Modificarea este că, în timp ce Ministrul Justiţiei propune în continuare, numirea este făcută de Secția pentru procurori a CSM, preşedintele nemaiavând niciun rol. Diferenţa, înţeleg, este că ultimul cuvânt nu-l va mai avea preşedintele, ci, teoretic, mai mulţi oameni, profesionişti, care au cunoştinţele şi datele necesare pentru a aprecia competenţa cuiva de a ajunge sau nu într-o funcţie. Sigur, faptul că un Tudorel sau orice altă caricatură de ministru de Justiţie vine cu propunerea, este deranjant. Un ministru al Justiţiei mereu va fi reprezentantul intereselor propriului partid. La fel cum e şi preşedintele (deşi, în cazul lui Iohannis, este mai degrabă reprezentantul propriilor interese politice). Ideea este că şeful Justiţiei îşi poate băga propunerea în dosul ministerial dacă secţia de procurori a CSM nu dă ok-ul.
Că, în spate, sistemul se zvârcoleşte în spume, că fiecare bucăţică a sa e disperată pentru a deţine controlul şi influenţa, de la preşedinte şi cei din spatele său, la pesedei şi cei din spatele lor, asta e cu totul altceva. Şi nu pot ieşi în stradă nici pentru unii, nici pentru alţii. Ba aş ieşi, dar împotriva tuturor, mama lor de borfaşi!
