Întotdeauna mi-am spus că secretarele nu sunt femei. E imposibil să fie femei! Femeia este o ființă gingașă, plăpândă, delicată, neajutorată, de aici și denumirea aleasă special pentru ea, aceea de ,,sexul slab", chiar și dacă are peste 80 de kilograme. Femeia este aceea ființă care dăruiește, iubește, manifestă sentimente de compasiune și înțelegere, are capacitatea de a asculta, ajută în mod necondiționat și are înscrisă în gena sa acel spirit de sacrificiu atât de necesar asumării statutului de mamă.
Pe când secretara… Ei bine, secretara, stimați cititori, deși aparent ascunde același sex între picioare la fel ca și femeia, este o altă specie. Sau, poate, o fostă femeie care a suferit o mutație genetică. Sau o Evă care nu s-a mulțumit doar cu o coastă de la Adam și i-a luat toată cutia toracică. Secretara este motivul pentru care se nasc războaie. Pentru care bărbați nevinovați își pierd uzul rațiunii și nu mai sunt ei înșiși. Sau își pierd timpul și nervii. Și iar nu mai sunt ei înșiși! Pentru că uite ce povestește un vașnic cetățean al localității Bradu, care a dat piept cu… secretara!
,,<Discutăm altfel!> – așa am fost atenționat în Primăria Bradu de către doamna secretar! Am fost până la primărie să iau o adeverință de rol, pentru APIA, însă am avut o mare surpriză, doamna secretar nu a vrut să mi-o semneze până ce nu m-am prezentat personal la dânsa în birou, ca să mă persecute și să mă muştruluiască, pe motiv că în urma cu ceva timp mi-am permis să fac o postare pe Facebook, care făcea referire și la dânsa! Am încercat să îi explic că, în postarea respectivă o lăudam, nu o criticam, fiindcă scrisesem că este una dintre persoanele care conduc primăria, asta înseamnă că e capabilă, în niciun caz nu îi aduce vreo critică! I-am mai spus că știu și că e deșteaptă, dar îi lipsește exprimarea și dialogul cu cetățenii și că trebuie să înțeleagă că e plătită în primărie ca să fie în slujba noastră, să ne ajute, nu să ne încurce și să ne persecute!" a scris pe pagina personală de Facebook cetățeanul Gabi Matei, proprietarul unei fabuloase ferme de cai, armăsari și alte animale folositoare omului.
Acum, în opinia dumneravoastră, domnul Matei a procedat cu… înțelepciune? Nici pe departe! Ironia la adresa unei secretare, dragii mei, poate fi păcat letal! Pentru că secretarele nu pot fi niciodată îmblânzite cu sarcasme sau amintindu-le care le sunt statutul și îndatoririle. Dacă le amintești care le este fișa postului, ești un om terminat! Este ca și cum le-ai reduce la ceea ce sunt cu adevărat… Secretarele nu pot fi îmblânzite decât cu bomboane cu coniac! Dar nu dintr-alea la 7,8 lei, din Kaufland, ci d-alea asortate, de la 50 de lei în sus!
Pentru că uite ce a pățit fermierul nostru dacă i-a amintit secretarei că este… secretară!
,,Auzind acestea, s-a ridicat furioasă de pe scaun cu adeverința în mână și s-a dus în birou la taxe și impozite, să mă verifice personal dacă am vreun impozit de plătit, asigurându-mă că doamna de la taxe și impozite nu îmi va semna nimic dacă am ceva neplătit!". Nu contează că legea nu prevede așa ceva sau că cetățeanul avea taxele și impozitele la zi. Cu secretara nu te pui! Niciodată! Punct.
Secretara de Ștefănești
Că Secretara este o instituție în sine ne-o confirmă și cazul de la Primăria Ștefănești! Avem acolo o doamnă secretar desăvârșită. Ai spune că e o fire neajutorată, firavă, inofensivă, numai că ea simulează exact ca femeia aia care vrea să pună mâna pe cardul bărbatului. În spatele făpturii pufoase, gata să se frângă sub ea însăși, zace o fiară. Totul se învârte în jurul ei! Și niciun pix înfipt în fesa superioară nu o deturnează de la ce are de făcut. Poate părea tâmpă, dar, în fapt, derutarea advesarului este principala armă de apărare. Și cea care ține departe toate structurile DNA. Probabil că procurorii își dau coate și-și spun: ,,Da, mă, am auzit că la Ștefănești se întâmplă tot felul de drăcovenii, dar uitați-vă la biata femeie, ni se rupe sufletul! E femeie cinstită, n-ar omorî nici pe Lavinia Năstase, doar că atât poate…"
Secretara de Pitești
Spre deosebire de aparent candida secretară de Ștefănești, cea de la Primăria Pitești este un alt soi, înrudit, cumva, cu secretara de Bradu. Secretara de Pitești e o muiere… hotărâtă (era să scriu ,,dată dracului", bine că n-am scris!). Intri pe ușă și citești clar pe fața ei următorul mesaj: ,,Sunt o afurisită și nu am de gând să-ți ascund treaba asta! Dacă ai treabă cu 'șefu, nu e! Deci… valea!". Secretara de Pitești, însă, nu are ambiții de a se substitui șefului sau de a face pe șefa. Din contră, șeful este religia ei și trebuie apărat așa cum Preafericitul ocrotește sfintele moaște și așa cum și fosta secretară a fostului primar Tudor Pendiuc își apăra superiorul în fața hoardelor de jurnaliști sau a cetățenilor incomozi.
…și alte secretare
De-a lungul timpului, rare au fost cazurile de secretare care au fost și exemplu de competență, dar și de relaționare cu publicul. Dar ele sunt doar accidente ale istoriei, irepetabile accidente și care țin de niște vremuri demult apuse. Aproape… umane.
P.S.: Și dumneavoastră puteți ajuta la o mai bună documentare a acestui articol. Nu fiți egoiști și împărtășiți cu noi momente, emoții, sentimente pe care le-ați trăit în preajma acestor privilegiate ale sorții! Vă mulțumim și pupături de mâini doamnelor!