Decrețeii? Cuvîntul nu există în dicționar, însă toată lumea îl folosește, referindu-se la copiii născuți după 1966, în România lui Ceaușescu, după decretul de interzicere a avortului. Li se mai spune Șoimii Patriei sau „generația cu cheia de gît”.
Cîți au fost? Circa două milioane, pînă în 1972, pentru că, după aia, rata natalității a scăzut, românii găsind mijloace empirice ca să scape de sarcinile nedorite. Mijloace empirice și barbare. De la început, vreau să spun că decretul a fost o măsură politică nefastă, o sursă de umilințe și de tragedii pentru femei și bărbați deopotrivă, o forțare a regulilor vieții, un experiment voluntarist cu rezultate îngrozitoare, dacă ne amintim de copiii cu handicap, abandonați în aziluri și spitale. Și nu spun asta ca adept al dreptului la avort.
Dar, dacă tu, stat, vrei să încurajezi natalitatea, trebuie să o faci prin măsuri pro – alocații mărite, creșe și grădinițe, sănătate și educație, în definitiv investiții în viitor, nu prin măsuri contra. Oricum, destul cu generalitățile. Personal, nu mă consider decrețel, fiind născut în 1964, dar nici baby-boomer, cum zic occidentalii.
Am fost singurul copil la părinți (și acum mi-aș dori frați și surori), am crescut “la curte”, nu printre blocuri, însă i-am privit totdeauna pe decreței ca pe niște prieteni. Nu cred că au fost nedoriți, nu cred că au fost neiubiți, am jucat aceleași jocuri (“hoții și vardiștii”, „baba oarba”, „lapte gros”), am colecționat aceleași timbre, ne-am abonat cu toții la “Cutezătorii”, ”Arici Pogonici” și „Luminița”, am citit împreună “Singur pe lume”, „Cireșarii” și „Toate pînzele sus”, am fost pionieri și uteciști (nu, șoim n-am apucat, circula și un banc privind înregimentarea politică a copiilor, de la vîrste din ce în ce mai fragede: Care sînt organizațiile noastre de tineret? Șoimii patriei, scuteciștii și uteriștii! ), am alergat pe dealuri, am băut apă direct de la robinet, ne-am murdărit de noroi, am fost trași de urechi la școală și n-am dat pe nimeni în judecată pentru asta… În fine, am ieșit pe străzi, la revoluție, fără să știm prea bine ce va urma. Dar viața ne-a arătat.
Să fie decrețeii o generație de sacrificiu, o generație irosită? Nici asta nu cred. România de astăzi arată așa prin eforturile acestor oameni, care acum se apropie de 45-50 de ani. Că nu ne-a ieșit totul bine? Era și culmea… Ce-ar mai avea atunci de făcut milenialii și ăștia, generația Y? Am trăit cu un picior în socialism și cu unul în capitalism, ne-am reinventat, am văzut multe, am pierdut multe, avem păr alb, riduri, începem să ne gîndim la … Dar încă sîntem duri, adaptabili, greu de prostit și mai avem un cuvînt de spus în societate. Chiar anul ăsta, chiar la anul. La alegeri!
