S-a tocat un purcoi de bani după emiterea celebrei Ordonanțe Militare nr. 4 din 29.03.2020, ordonanță în baza căreia administrațiile locale au fost obligate să monteze, pe banii lor (adică ai cetățenilor) dispensere cu gel dezinfectant. Sau spirt. Sau o combinație, că numai gel nu a fost în dispenserele acelea.
Închipuiți-vă ce înseamnă în jur de 4.300 de dispensere de pus în peste 1.200 de blocuri din Pitești! Ce s-a obținut? Care a fost eficiența? Probabil că niciuna. Dispenserele, de proastă calitate, s-au defectat, parte dintre ele, chiar la montarea în perete. Altele au fost furate. Altele, golite instant. Ne-au rămas fotografii cu cele 40 de echipe camuflate și primarul Cornel Ionică dirijând întreaga operațiune pe care a trebuit să o pună în operă pentru că… ordinul militar nu se discută.
,, Au fost dispensere obișnuite, de săpun, că nu se inventaseră din alea de Covid"
La ceva timp după acest episod, primarul Piteștiului recunoaște că au fost bani tocați degeaba!
,,La toate prostiile guvernamentale am pus botul! Am pus dezinfectanți la toate scările de bloc! Unii luau cu ceașca, la alții nu ajungea. Alții au luat dispenserul cu totul. Nu e puțin să pui 4.300 de dispensere. Au fost dispensere obișnuite, de săpun, că nu se inventaseră din alea de Covid. La unele se rupea garnitura când le puneam în perete… Nu a avut nicio eficiență măsura asta!" a declarat primarul Cornel Ionică.