După opt luni de arest preventiv şi un concediu de alte câteva luni, primarul Tudor Pendiuc s-a întors la serviciu. O ţine una şi bună că este nevinovat şi că Piteştiul are nevoie de el chiar şi dacă, din cauza restricţiilor, mare brânză nu poate să facă. Cel mult să încaseze leafa lunară, să încarce organigrama instituţiei şi să ocupe spaţiu suplimentar absolut de pomană…
Această atitudine de om care şi-a înrădăcinat bine în cap faptul că fără el nu se poate, la fel cum interes naţional fără UNPR nu există, îl apropie foarte mult pe Tudor Pendiuc de Gabriel Oprea. Chiar dacă Pendiuc nu are slăbiciuni pentru coloană oficială, pentru că ştie că pantoful tocit mai aduce un mandat, primarul Piteştiului îşi ţine girofarul bine pitit sub sacou. Este girofarul aroganţei, al lipsei de măsură, a lipsei simţului ridicolului, al trufiei, girofarul unui început de cult al personalităţii, al căruit debut îl remarcam încă dinainte ca DNA să se decidă să-i scoată dosarele de la sertar.
Ca şi Gabriel Oprea, Pendiuc refuză să se împace cu statutul de mort politic. Amândoi s-au sinucis pe faptele şi propria limbă, iar acum ar vrea să fie declaraţi victime naţionale, eroi naţionali, şi să-şi mai lase puţin moaştele spre a fi adorate în racla proţăpită pe umerii bugetului public.
Ca şi Gabriel Oprea, Pendiuc şi-a înfipt în rever mai multe stele decât umerii lui puteau să ducă. De aici şi lipsa de măsură. De adecvare. De aici şi ruperea de realitate.
Direcţiei Naţionale Anticorupţie îi era refuzată de către municipalitate, zilele trecute, cererea de spaţii suplimentare pentru desfăşurarea activităţii, pe fondul numărului tot mai mare de personal şi dosare. Poate că Tudor Pendiuc ar trebui să cedeze birourile de la Casa Cărţii pe care inutil le ocupă şi să degreveze, în acelaşi timp, bugetul local, de plata a doi consilieri personali.
