Traim intr-un secol tare pacatos. Intr-un secol in care imaginea conteaza mai mult decat orice. Rar reusesc sa mai intalnesc oameni care sunt si altceva decat… imagine. Oameni care sa aibe si un continut frumos, nu doar… frumos ambalat. Oameni care sa nu fie umpluti doar cu aer si… aere. Oameni din care, daca-i iei la scuturat, sa nu ramana doar tzoalele de firma si ifosele.
Imi amintesc ca prin liceu, mama imi spunea deseori: „Iulia, mama, fii si tu mai increzuta, mai cu nasul pe sus, ca asa e lumea; sa fii si tu in rand cu ea”. Pe atunci nu intelegeam vorbele mamei. Nu intelegeam de ce este necesar sa iti construiesti o imagine, sa disimulezi, sa incerci sa pari altceva decat esti. Efortul acesta mi se parea atat de inutil. Consideram ca doar oamenii care nu si-au cladit un spirit frumos, bogat, doar snobii, meschinii sau cei care intra la capitolul „prostul daca nu-i fudul, parca nu e prost destul” simt nevoia sa compenseze lipsa unui continut cu o… forma inselatoare, de fatada. Forme fara fond…
Abia mai tarziu, dandu-ma cu capul de pragul de sus si cel de jos, am inteles vorbele mamei. Le-am inteles, vazand cum oamenii-imagine sau oamenii-holograma sunt cei care, in general, au cel mai mult de castigat. Pentru ca, in societatea consumerista a zilelor noastre, imaginea a ajuns sa fie totul. Zilnic vedem la televizor reclame la produse de proasta calitate, dar care beneficiaza de o imagine extraordinara. In jurul oamenilor politici s-a creat o adevarata industrie a crearii de imagine, astfel incat acestia sa para cat mai curati si mai uscati in fata alegatorilor si, daca se poate, si cu aura de ingerasi deasupra capului. Chiar si in breasla ziaristilor (oameni care, teoretic, ar trebui sa aiba un dezvoltat simt al ridicolului si al realitatii), „Corul laudatorilor” si „Lauda de sine” au devenit deja „institutii” de sine statatoare.
Poate ca va asteptati ca de aici incolo sa dezvolt subiectul si sa spun ca, defapt, fondul este cel care conteaza, sa ridic la rang de virtute bunul simt si masura, sa indemn la naturalete si la firesc, in loc de… scalambaiala si poleiala. Aiurea! Risipa de energie! Si oricum nu-mi place sa fac pe lupul moralist, tocmai eu, cel care nu sunt nici cel mai bun, nici cel mai destept, nici cel mai frumos si nici cel mai moral om.
