Republica lui Caragiale
Odata cu inserarea, tiptil, in casa-ti patrunde Forumul… adica forumul. Iti patrunde prin monitorul calculatorului. Nu te poti opune, cum nu te poti opune taifunului. Stati linistiti, cuvantul nu mai are acelasi inteles din antichitate, ba chiar nici pe cel din epoca moderna, nici macar pe cel de acum douazeci de ani. Intr-o lume in continua si rapida transformare, si cuvintele isi iau intelesuri cu totul ciudate, incarcatura lor semantica e alta, ca Academia Romana ar trebui sa innoiasca dictionarele de doua ori pe an.
Astfel, forumul nu mai e piata aceea publica in care, deopotriva, se vindeau/cumparau produsele de stricta necesitate, se dezbateau problemele stringente ale obstii in procese publice, se facea maieutica, adica se despica firu-n patru – intr-o logica formala – despre nemurirea sufletului. Ei bine, acum forumul este o mlastina mare si puturoasa cat orasul nostru, cat judetul, cat tara. Mlastina asta e un amestec de namol si rahat, de-o culoare incerta, dar c-un miros de-ti muta narile. Niste indivizi grasi ca niste hipopotami, cu masca pe figura – nu impotriva mirosului, ci pentru a-si ascunde identitatea – stau tolaniti cu burta-n sus in mlastina moale si pestilentiala, cu organele genitale la vedere, si ragaie, si rad gros, si scuipa, si maraie si caraie. Iar daca ai drum pe acolo, te intreaba de nu vrei sa faci polemica. „Nu, multumesc!”, le zici si dai sa mergi mai departe la castigarea painii celei de toate zilele pentru familie, la munca ta, la casa ta. Dar indivizii, belferi, cu timp berechet – ca au avut ei revelatia ca timpul e infinit! – iau cu manutele lor, care mai lungi ca de pianist, care mai grasute cu degete precum caltabosii ministrului agriculturii, iau asadar amestec de namol si rahat si-ti arunca pe camasa si pe fata si pe frunte… „Ei, nici acum nu vrei sa polemizezi!” Si, grohaind si ragaind, cu mastile lor ciudate pe figura, te acuza de plagiat, furt din avutul obstesc, de omor calificat, de prostie si fudulie, de homosexualitate, imaturitate, lezmajestate… Dar de… polemica iti mai arde?! Cum sa dezbati cu indivizii mascati? Cum sa-ti pastrezi camasa curata, chiar daca nu e alba si scrobita? Nu stii cum sa ajungi la primul Arges sa te speli de rahat&noroi. Nici in judecata nu-i poti da pentru ca te acuza de crime imaginare. Mastile nu pot fi aduse la proces, nici macar la unul formal. Ii lasi in plata lor, infipti in motul de rahat si… Dumnezeu cu mila!
E unul mai, cum sa zic, mai subtire care, in rahat pana la gat, sau ca sa fim mai exacti, pana intre barbie si buza inferioara, face teoria fericirii, fericirea fiind categoria filosofica ce-l subjuga teoretic pana la sacrifiul de sine. Hmm! Fericirea – ca idee filosofica – in mlastina de cacat! Individul subtire e (supra)numit de colegii de mocirla „Cocosatul de la Albita de Sus”! Cocosat? Pe orizontala pare drept ca salcia plangacioasa.
Dar, cum vine seara, cand de pe dealul de est apare luna mare si galbena ca un gong de teatru ofticos si veninos, cum deschizi computerul, in casa-ti patrunde forumul. Ca o mlastina de namol si rahat, cu miasme de-ti muta nasul, cu grohaituri si ragaieli si scuipaturi in frunte… Bietul Nenea Iancu, se rasuceste in mormant. Ce s-a mai inventat, balacareala la domiciliu! Ce-ar mai putea el scrie o noapte furtunoasa si inca una si inca una!…
„Nu vrei sa polemizam?”
„Nu, multumesc!”
