Republica lui Caragiale
Oricate sfortari am face, nici noi ziaristii, dar nici dumnealor politicienii nu suntem in stare sa discutam in aceasta perioada despre politica. Mai bine zis, politicienii se prajesc la soare la nisipurile de aur, pe Coasta de Azur, pe alte coaste, iar fara ce le iese lor pe goarna, noi suntem niste oameni ai nimanui si handicapati. Asa ca, in loc de vreun comentariu, va propun o poveste de vara, de canicula.
De tanara, coana Ilinca a fost obsedata de superstitia ca daca intalneste un preot, nu-i va merge bine toata ziua. Antidotul, ca sa zic asa, era unul singur: isi smulgea repede un fir din parul pubian, il scuipa si-l arunca. Pentru a-si usura munca, isi prevazuse toate fustele si rochiile si pantalonii cu buzunare, unul din acestea fiind mereu deschis, sa poata ajunge rapid si lesne la firul antipopa.
Dar conform zisei ca sa ai grija ce nu-ti doresti, ca tocmai de aceea vei avea parte, a venit timpul si Ilinca noastra s-a maritat, ca asa-i obiceiul pe la romance. S-a maritat cu un tanar si viguros politist. Care, altfel decat ceilalti tineri si vigurosi politisti, s-a inscris la un moment dat la Facultatea de Teologie. Ziua lui era impartita in doua segmente distincte: pe de o parte scria procese verbale de contraventie, iar pe de alta studia temeinic dogmatica ortodoxa. La soroc, tanarul si vigurosul politist a devenit un tanar barbos si rotofei preot. Asa a ajuns tanara si frumoasa Ilinca preoteasa.
Preoteasa-preoteasa, dar superstitia a ramas. Si in fiecare dimineata, cum dadea cu ochii de barbosul si rotofeiul preot, cum isi smulgea firul din padurea pubiana, ptiu-ptiu! il scuipa si-l arunca. Dar anii trecand, ca n-aveau alta treaba, intr-o dimineata de iulie, a descoperit ca nici cu lupa nu mai poate descoperi vreun fir de par. Coana Ilinca a devenit o preoteasa cheala, cheala si sexy, dar disperata ca n-avea cum sa se mai apere la intalnirea din fiecare dimineata cu popa, cu…uciga-l toaca!
