Republica lui Caragiale
De Sfanta Maria, l-am invitat pe un prieten intr-un sat din Plaiul Colsani – Mehedinti. Ii voi arata un loc neatins de civilizatie, il imbiam eu. Si inca de la intrare, era vadit acest lucru. Asfaltul parasea brusc soseaua, iar pomii si casele si animalele si gardurile – totul era ticsit de praf. Saracie scria peste tot: gradini ofilite, pajisti cu iarba arsa galben-cafenie, garduri de uluci putrede, gheretele-WC intr-o rana din spatele caselor… Si batranii de pe bancile de la porti erau la fel de imbacsiti de praf ca prunii si corcodusii de pe uliti.
Biserica este frumoasa si inconjurata de arini impunatori. La poarta locasului sfant se afla scoala in care am invatat in primii patru ani. Acoperita cu aceeasi tigla de acum 45 de ani, strajuita de acelasi nuc, urias acum, picii nemaiputandu-se urca in el ca noi odinioara. Hm! Dar cele trei sali de clasa, observ, au montate termopane. Un prim semn de civilizatie! Desi aud ca aici preda un singur invatator la patru clase, la toti cei 11 scolari.
Vei vedea o hora traditionala, ii spuneam prietenului meu, pe folclor autentic din Podisul Mehedinti, folclor care se canta de peste un secol si care a fost scos la lumina abia in anii ’70 de Domnica Trop si Angelica Stoican. Dar, alt semn de civilizatie, taraful era doar o orga electronica si o cantareata planturoasa care canta de toate in falset, inainte de refren insirand dedicatiile: „De la tinerii din Ilovat pentru agentul de Politie Ionut!…” Apropo de agentii de politie, ei isi adusesera masina si inca vegheau pe la trei-patru dimineata ca orga si dizeuza sa incalce legea cu voie de la politie, spargand linistea noptii pe o raza de doi-trei kilometri.
Ei, dar n-am vorbit de ce e mai important. Tot satul se pregateste de hramul bisericii in doua feluri. Pe de o parte, prin colacii, coliva si copanele de pui duse la biserica insotite de un pomelnic intru pomenirea mortilor. Iar pe de alta, prin pregatirea unei mese imbelsugate pentru oaspetii din sase-sapte sate vecine. Toata dimineata, de la ultima casa din sat si pana la cea mai apropiata de biserica, deja din zori, femeile strigau una la alta, la poarta: „Lena, duci tu si mancarea mea la biserica pentru pomenit, ca am stat toata noaptea la Elodia si la Magda Ciumac, sunt chiauna de somn…” „Poate, dar vezi la Domnica!” Domnica striga la Stanca, Stanca la Anica, Anica la Nuta, Nuta la Lenuta, Lenuta la Leonora, Leonora la Nicolina…
Intre orele opt si douasprezece, in ziua Adormirii Maicii Domnului, in afara de tanarul popa si de tanarul cantaret – colegul sau de copilarie – participa la slujba un singur batran decrepit, surd si senil, care da din cap in contratimp, dupa cum crede el ca intoneaza popa psalmii. E sarac rau cu duhul! A lui va fi imparatia cerurilor!
