Anul acesta sunt programate doua evenimente politice majore, dintre care unul cu final deja stabilit. Alegerile europarlamentare si cele prezidentiale. Desi ar putea fi evenimente majore, de natura sa influenteze bunul mers al acestei tari, in realitate cred ca impactul lor asupra noastra va fi minim, sau mai degraba negativ.
De ce? Fiindca la prezidentiale rezultatul este cam stiut, desi multi spera intr-o schimbare. Eu unul sunt convins ca vom avea acelasi presedinte, fiindca omul se pare ca si-a onorat obligatiile fata de sefii lui; una dintre acestea fiind contractarea creditului FMI de 13 mild. Euro (pe care noi romanii nu-l vom vedea la fata decat cand va trebui sa-l rambursam), iar o alta este mentinerea si chiar amplificarea prezentei militarilor romani pe teatrele de operatiuni americane; in acest context, nu vad de ce ar fi schimbat un presedinte asa cooperant, cu atat mai mult cu cat avem si exemple recente de acest tip, chiar intr-o tara pe care multi romani o iau ca model – SUA , unde ati vazut ca Bush Jr. a stat doua mandate la Casa Alba, chiar daca pentru aceasta a fost nevoie de o contorizare in sens descrescator a voturilor, iar anumite categorii sociale sa fie excluse de la vot. De aceea, despre acest eveniment nu prea mai am ce comenta.
In ceea ce priveste cel de-al doilea eveniment politic, alegerile europarlamentare, cred ca votul noastru ar putea avea mai multa eficienta. Evenimentul este cu atat mai interesant cu cat in acest ring intra pentru prima data doi „grei” ai politicii romanesti – Vadim Tudor si Gigi Becali. Dintre actualii europarlamentari, doar unul singur s-a facut remarcat – d-na Silvia-Adriana Ticau (PSD). Recunosc ca nu am auzit in viata mea de doamna in cauza, desi – o cercetare pe internet – mi-a indicat ca a fost chiar ministru al Tehnologiei Informatiei, pentru cateva luni, in 2004. Sunt incantat ca a existat un asemenea europarlamentar roman si mi-as dori ca, din acest an, sa avem mai multi oameni politici activi in Parlamentul European.
Cu toate ca avem un exemplu recent nefast: alegerile uninominale pentru Parlamentul Romaniei ne-au lasat un gust amar (multi dintre cei alesi cu surle si trambite la uninominale au intrat intr-un con de umbra dupa ce acestea s-au incheiat si probabil ii vom mai vedea peste 4 ani); nu trebuie sa cedam dreptul nostru la vot. Personal am un principiu: ma duc la vot indiferent de tema acestuia. De ce fac asta? Fiindca ma gandesc ca sunt si banii mei investiti in organizarea acelui vot si vreau sa profit de acest lucru. Altfel, ar fi ca si cum as plati un bilet la film si nu as mai intra sa-l vad. In plus, gandesc ca daca sunt prea multe buletine de vot nefolosite, s-ar putea gasi „un binevoitor” care sa le stampileze in locul celor ce trebuiau sa o faca, iar rezultatul s-ar putea sa nu ne avantajeze. Daca tot traim in democratie, atunci sa profitam de ea.
Teoretic, alegerile europarlamentare ar putea fi la fel de importante ca si alegerile pentru Parlamentul Romaniei. De ce? Fiindca suntem o tara a Uniunii Europene si trebuie sa avem si noi un cuvant de spus. Observam ca in ultimii ani ni se spune ca legile noastre trebuie sa fie in acord cu legile europene. Europa a decis ca taranii nu mai au voie sa vanda branza in piete decat ambalata, nu mai au voie sa mulga vacile decat automatizat etc, etc. Cred ca a sosit momentul sa impunem si noi reguli care sa ne avantajeze sau macar sa venim cu contraargumente care sa impiedice aplicarea unor norme care nu ne convin. Acest lucru insa nu-l putem face decat prin alesii nostrii – europarlamentarii romani. De calitatea acestora depinde statutul Romaniei in comunitatea europeana. Cum germanii au europarlamentari care ne pun la colt, asa trebuie sa avem si noi europarlamentari care sa fie incisivi, bataiosi. Sa spuna, spre exemplu, ca fenomenul coruptiei nu este inventat de Romania si ca acesta exista in toate tarile lumii, inclusiv in cele europene care fac pe lupii moralisti; spre exemplu, pot pune pe tapet studiul de anul trecut al Transparency International care sublinia faptul ca in Italia si Marea Britanie „were practically no investigations or extremely few, into bribery” (practic nu sunt putin cercetate sau deloc cazurile de mita). In Italia sunt de notorietate scandalurile de coruptie in care este implicat primul lor ministru Silvio Berlusconi, iar in Marea Britanie a fost intens mediatizat, fara a fi cercetat judiciar, cazul de coruptie de circa 1 miliard de euro ce a avut ca protagonisti compania BAE (www.baesystems.com) si cativa inalti oficiali din Arabia Saudita. Daca stam mai bine sa ne aducem aminte, nici Franta nu a fost scutita de scandaluri de acest gen. Este adevarat ca la noi vorbim cel mult de sute de mii de euro nu de miliarde ca in Vest. Poate de aceea suntem pusi la colt – facem Europa de ras cu sumele astea.
In acest context avem nevoie de oameni adevarati („cu sange in instalatie”) care sa ne reprezinte tara si interesele in Parlamentul European si cred ca romanii ar trebui sa se trezeasca din amorteala si sa iasa la vot. Acum deja pe majoritatea protagonistilor ii cunoastem si putem alege in relativa cunostinta de cauza. Prefer sa fac eu o alegere proasta decat sa decida altcineva in locul meu.
Ganditi-va ca obligativitatea armonizarii legislatiei romanesti cu cea europeana inseamna limitarea unor drepturi ce tin de suveranitatea tarii; cu alte cuvinte, nu mai putem face in tara noastra ceea ce vrem. Trebuie sa facem ceea ce s-a hotarat la nivelul Uniunii Europene.
Aceasta limitare aduce insa si unele compensatii: putem desemna oameni care sa participe la elaborarea si adoptarea legilor europene si putem primi fonduri nerambursabile cu care sa ne dezvoltam.
Cum in chestia cu fondurile nerambursabile noi cetatenii de rand nu prea avem niciun cuvant de spus, mai ramane doar partea cu desemnarea oamenilor care sa participe la elaborarea legilor europene. Si aici avem doar un singur cuvant la 4 ani – votul, asa ca ar trebui sa profitam de el. Poate ca oamenii pe care ii vom trimite in Parlamentul European vor reusi sa influenteze si politica privind fondurile nerambursabile. Ce ar putea ei face? Spre exemplu, ar putea sa negocieze, invocand criza, atribuirea in avans catre beneficiari a fondurilor pentru proiecte, cum s-a procedat cu fondurile PHARE. Astfel romanii ar depinde mai putin de banci ca in prezent. Ar putea sa-i preseze pe colegii lor din tara sa aloce partea de cofinantare ce ii revine statului roman la aceste fonduri, astfel incat sa se poata debloca accesarea banilor europeni.
Poate ca ei ar putea influenta cumva actuala politica romaneasca, ce favorizeaza criza, sub pretextul, prost disimulat, de combatere a ei. Se pare ca pe guvernanti ii avantajeaza situatia actuala, insa pe majoritatea dintre noi nu prea, iar pentru a schimba actuala stare de lucruri trebuie sa folosim toate instrumentele legale de care dispunem, iar acest vot este unul dintre ele. Nu ne mai permitem sa lasam pe altii sa decida pentru noi, fiindca deciziile lor sunt platite cu banii nostrii. Americanii au o zicala perversa „Time is money”, care de fapt ar fi trebuit spusa invers si completata „Money is time and time is life… our life”. Acesti bani inseamna timpul nostru, care de fapt reprezinta viata noastra; nu vreau sa-mi irosesc viata muncind pentru averile altora, pe care nici macar nu-i cunosc, si nici copiilor mei nu le doresc acest lucru.
Nu pot sta pasiv sa observ cum guvernul ia masura dupa masura de stimulare a crizei economico-financiare. Una dintre ultimele masuri in acest sens o constituie transferarea unei parti a fortei de munca a acestei tari din domeniul activ in domeniul pasiv (somaj) – vezi cazul ceferistilor. Cine le va plati acestor oameni somajul? Noi cei care suntem (inca) angajati sau intreprinzatori.
Ce soarta credeti ca ne va astepta in viitorul apropiat daca Guvernul continua actuala politica de disponibilizari, reduceri ale cheltuielilor bugetare, contractarea de imprumuturi cu care sa nu faca nimic, blocarea fondurilor europene, sustinerea financiara a sute de militari la mii de kilometrii de tara si alte masuri de acest tip. Nu este greu de ghicit; vom ajunge sa platim impozite din ce in ce mai mari si mai variate si vom trai de pe o zi pe alta. Ce va face statul in acest timp? Isi va intari aparatul represiv de colectare a taxelor si va inaspri legile vizand evaziunea fiscala.
Cea mai mare crima economica in aceste vremuri mi se pare a fi reducerea cheltuielilor bugetare, fiindca aceste cheltuieli pot inseamna venituri pentru firmele romanesti. Imi pare ca guvernantii vor sa ne convinga de faptul ca nu au habar de rolul banilor intr-o economie. Eu nu cred acest lucru si de aceea sustin ca Guvernul adopta voit masuri de stimulare a crizei economico-financiare, pentru ca si tara noastra sa beneficieze de efectele acesteia. De ce spun aceasta, fiindca nu cred ca exista persoana in lumea asta (de la varsta de 8 ani in sus) care sa nu stie ca o cheltuiala are drept corespondent o incasare. Nu poti „arunca banii pe fereastra”; chiar daca ai face-o la propriu, tot s-ar gasi cineva sub acea fereastra care sa-i ia. Iar despre teoria privind „evaporarea banilor” enuntata dar neexplicata de Guvernatorul BNR nici nu vreau sa comentez; am facut-o in articolele precedente. Deci reducand cheltuielile bugetare, ai redus incasarile furnizorilor tai, de la care, pe de alta parte, si tu ca stat te astepti la incasari (taxe si impozite). Daca aceasta reducere a cheltuielilor ar fi fost facuta de firma Ionescu SRL, faptul ar fi trecut neobservat, dar cand o entitate cu un buget de miliarde de euro si milioane de angajati face asta, atunci acest lucru se resimte al dracului de tare in toata economia. Dupa logica noastra ar fi trebuit ca statul sa reduca cheltuielile cu importurile si sa creasca cheltuielile cu bunuri si servicii autohtone. Acest lucru nu se intampla, mai mult decat atat, daca te uiti la conditiile impuse pentru participarea la licitatiile privind infrastructura, spre exemplu, constati ca sunt atat de drastice, incat firmele romanesti nu au nicio sansa de participare. Asa ca vin firme straine mari, iau lucrarile pe care apoi le subcontracteaza firmelor romanesti, la jumatate de pret sau chiar mai jos. In final, dupa ce platim „birul” companiilor straine, munca tot de romani este prestata, dar pe un pret de nimic si implicit la o calitate cu care deja ne-am obisnuit.
Pe de alta parte, logica statului este urmatoarea: reducem cheltuielile bugetare, cateva sute de firme care au contracte cu statul isi vor restrange activitatea si vor disponibiliza personal, somajul aferent va cadea in sarcina firmelor care sunt inca in activitate si uite asa amplificam efectele crizei, noi (statul roman) pacalindu-i o data in plus pe fraieri (contribuabilii de rand). Am inchis fabrici, mine, am vandut pe nimic intregul sistem energetic al tarii (petrol, gaze, electricitate), am dat altora bancile, padurile, vom da (atunci cand vom avea) si autostrazile, preluand in schimb someri: de la fabricile si minele inchise, de la Petrom, de la Romtelecom si, mai nou, de la CFR. In ritmul asta, fiecare persoana activa s-ar putea sa sustina: doi pensionari, trei functionari de stat, un somer si doi copii.
In final nu pot sa nu recunosc ca raman optimist. Cu cat se vor accentua greutatile, cu atat mintea romanului va incepe sa iasa din amorteala si sa se miste mai repede, iar acest fapt nu poate fi decat benefic pentru noi ca natie.
Ca de obicei astept comentariile voastre la acest articol si tin sa le multumesc tuturor celor care au sacrificat din timpul lor pentru a posta comentarii la articolele precedente. Laudative sau critice aceste comentarii imi arata ca ceea ce spun nu va este indiferent si ma motiveaza sa scriu in continuare.
