De o lunga perioada de timp, primarul Campulungului, Calin Andrei, renuntase la a mai organiza obisnuitele sale conferinte de presa. In conditiile in care e foarte greu sa obtii o informatie din primarie (desi, in campania electorala, s-a sustinut sus si tare ,,transparenta” in comunicare) si, credinciosi principiului ca cea mai corecta informatie este cea de la sursa, noi, in ,,Timpul muscelenilor” si la ,,Muscel TV” am solicitat, in repetate randuri, ca primarul sa reia intalnirile cu ziaristii locali. Aceeasi solicitare au avut-o si colegii nostri de la ,,Mega TV”, ,,Ziarul de Muscel”, ,,Actualitatea musceleana” si ,,Evenimentul muscelean”.
Odata cu venirea primaverii, pe 1 martie, Calin Andrei a ,,dezghetat” legatura oficiala cu presa locala. O a doua conferinta de presa a avut loc pe 8 martie. Apreciind ritmicitatea acestor intalniri, ne-am bucurat ca exista interes din partea “cabinetului 1” al administratiei locale pentru o informare prompta si corecta a campulungenilor fata de actiunile pe care Primaria Campulung le intreprinde pentru urbe. Doar ca, invitati in calitate de reprezentanti ai unor institutii media independente una fata de cealalta si, deci, cu politici editoriale diferite, ne-am trezit in postura de presupusi purtatori ai unor replici pe care primarul nostru dorea sa le dea ca urmare a articolelor publicate in ,,Evenimentul muscelean”.
Nu e acum momentul sa emitem aprecieri asupra textelor din bisaptamanalul local cu care primarul pare a avea o problema. Dar, din cate mai stim si noi, replica trebuie sa se adreseze celui care, prin cele afirmate, a distorsionat adevarul. Ori, intentia ca altcineva sa se faca gazda acestor replici reprezinta o jignire la adresa bunului simt gazetaresc, atat cat o mai fi existand el in randurile ziaristilor locali. Ca sa nu mai spun ca, in acest fel, se transmite un singur semnal: cine nu da cu barda, nu conteaza, indiferent cata corectitudine este in spatele acestei actiuni.
In copilarie, am fost si eu angrenat in lupta pentru afirmare, pentru a castiga simpatia vreunei fete sau pentru a castiga suprematia in grupul din care faceam parte. De cele mai multe ori, fiind un copil firav, o incasam si plangeam cu lacrimi amare in sinea mea, spunandu-mi ca, intr-o zi, voi fi cel mai bun. Cateodata, mai si invingeam. Ce ma deranja cel mai tare era ca invinsul meu apela la tata, verisori sau prieteni pentru a ma pune la respect. N-am inteles atunci de ce tata, verisorii si prietenii mei nu se implicau, nu se bateau cu ai lor. Inteleg acum. Dar n-am inteles, nici atunci, nici acum, de ce invinsul meu nu cerea o revansa. Doar noi doi, fata in fata. Uite de-aia m-am considerat, si ma consider, invingator, chiar daca luam bataie, ulterior, de la tati, verisori sau prieteni ai celui invins de mine.
Si de-aia simt nevoia sa spun acum: felicitari, ,,Evenimentul muscelean”!
