În ultimii ani, o adevărată explozie ştiinţifică a explodat după gratii, după ce deţinuţii din zona VIP (politicieni şi oameni de afaceri) au dat naştere unui fenomen ce va rămâne cunoscut în istoria de specialitate drept… literatura de penitenciar. Sute de cărţi au ieşit de sub peniţa deţinuţilor, cuprinşi de frenezia literar-ştiinţifică ce, absolut… întâmplător, le scădea considerabil din pedeapsă. Mecanismul mergea ca uns, până când tot mai mulţi s-au sesizat că ,,operele” puşcăriaşilor erau plagiate, de parcă România nu ar fi avut un premier plagiator şi mulţi alţi politicieni de top cu doctorate copy-paste, şi acelea… copiate de alţii.
Împotriva acestui fenomen, Guvernul a adoptat, marţi, ordonanţa de urgenţă prin care deţinuţilor li se scad 20 de zile din pedeapsă, inclusiv în cazul pedepselor contopite, indiferent de numărul lucrărilor ştiinţifice sau al invenţiilor realizate, urmând ca actul normativ să intre în vigoare la 31 august. Este o lovitură dură dată, mai ales, celor mai prolifici dintre scriitorii de după gratii, precum profesorul Dan Voiculescu, cel care scrie şi când doarme.
Actul normativ adoptat introduce şi o nouă procedură a elaborării, în penitenciare, a lucrărilor ştiinţifice şi invenţiilor brevetate şi a validării acestora.
Caracterul ştiinţific al lucrărilor elaborate de către deţinuţi este stabilit, potrivit dispoziţiilor legale de drept comun, de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, cu sprijinul logistic al Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării.
Brevetarea invenţiilor se realizează de către Oficiliul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Pe durata elaborării de lucrări ştiinţifice sau de invenţii pot fi desfăşurate activităţi lucrative, fără ca acestea să se suprapună şi fără ca, însumată, durata desfăşurării tuturor acestor activităţi să depăşească durata prevăzută în legislaţia muncii. Lucrările ştiinţifice se pot elabora numai în domeniile şi specializările universitare stabilite de nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare. În cazul lucrărilor ştiinţifice sau invenţiilor brevetate realizate în coautorat, numărul zilelor considerate ca executate se împart proporţional la numărul de coautori. În cazul în care mai mulţi coautori sunt persoane private de libertate, procedura se aplică în mod individual fiecărui coautor, precizează sursa citată.
După validarea caracterului ştiinţific al lucrării, respectiv brevetarea invenţiei, Comisia pentru liberare condiţionată sesizată potrivit legii în vederea analizării acordării zilelor considerate ca executate, ia la cunoştinţă de acordarea caracterului ştiinţific, respectiv brevetarea invenţiei şi verifică respectarea procedurii de elaborare a lucrării ştiinţifice publicate, respectiv invenţiei brevetate.
O nouă solicitare pentru elaborarea unei alte lucrări ştiinţifice sau invenţii se poate formula doar după finalizarea lucrării anterioare.
Evoluţia elaborării de lucrări ştiinţifice de către persoanele condamnate a fost următoarea, potrivit statisticilor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor: 2006 – 0 lucrări; 2007 – 4 lucrări; 2008 – 2 lucrări; 2009 – 6 lucrări; 2010 – 3 lucrări; 2011 – 3 lucrări; 2012 – 6 lucrări; 2013 – 14 lucrări; 2014 – 89 lucrări (cu 50 de autori); 2015 – 337 lucrări (cu 165 de autori).