Astăzi, jurnaliştii din Argeş au fost prezenţi în vizită de lucru pe santierul Spitalului Orăşenesc „Sfântul Spiridon”, unde au stat de vorbă cu constructorii şi cu primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu.
Potrivit edilului din Mioveni, lucrările sunt în plină desfăşurare şi execuţia se află în graficul stabilit iniţial.
Reamintim că spitalul este amplasat în zona actualului Spital Orăşenesc „Sfântul Spiridon” şi va avea şase etaje şi şapte secţii – Maternitate şi Neonatologie; Ginecologie şi Pediatrie; Neurologie; Medicină internă; Chirurgie; Cardiologie; Bloc operator şi spaţii auxiliare şi birouri.
Aparatură medicală a fost contractată şi va reprezenta tehnologia anului 2018 cu softuri care pot fi actualizate pentru o perioadă de 20 de ani.
În noua locaţie vor exista 295 de paturi şi echipamente precum: computer tomograf, echipament de rezonanţă magnetică nucleară (RMN), angiograf şi echipament radiologie (RX).
Valoarea totală a investiţiei se ridică la aproximativ 68 milioane de euro, dintre care peste 2 milioane de euro au fost deja plătiţi constructorului.