Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova a lansat licitația pentru elaborarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor de reparații și de restaurare a clădirii de călători, din stația CF Curtea de Argeș, a anunțat recent CFR Infrastructură pe pagina de socilizare a instituției.
Gara Regală din Curtea de Argeș, clădire arhitecturală, care îmbină elemente din trei stiluri diferite (romanic, bizantin și clasic românesc), este declarată monument istoric de importanță națională și se regăsește în Lista Monumentelor Istorice, se arată în același comunicat.
Ofertanții trebuie să îndeplinească două condiții esențiale: să fi executat cel puțin o lucrare similară de reparații/restaurare a unei clădiri monument istoric (conform Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice) și să realizeze lucrările de reperații, restaurare și reabilitare a clădirii doar cu materiale și tehnici specifice, compatibile cu cele originale, pe baza Avizului emis de Ministerul Culturii și Identității Naționale.
Obiective generale ale celor două etape (proiectare și execuție lucrări) ale proiectului conțin lucrări de reparații și consolidare a structurii de rezistență; lucrări de restaurare/finisaje componente artistice din lemn, piatră, ceramică, metal; lucrări de înlocuire a învelitorii, asterelii și a sistemului de colectare ape; lucrări la reparații locale și biocidare la șarpantă; lucrări de instalații electrice, termice și sanitare.
Finanțarea lucrărilor este asigurată din surse proprii ale CFR SA, valoarea estimată a investiției fiind de 10,5 milioane lei fără TVA. Durata totală a contractului este de 36 de luni pentru elaborare proiectului tehnic, obținerea avizelor/autorizațiilor și execuția lucrărilor.