2,1K
Se simte un aer de incordare in politica. Saptamani la rand, USL a stationat confortabil si relaxat in arena politica, dupa o iarna si o primavara pline de lupte si framantari la adresa situatiei coabitarii cu Traian Basescu.
Am fi putut crede ca lupta de castigare si mentinere a puterii, dar, mai ales, a pozitiei din teren, cea care face trimitere la simpatii si antipatii politice, a fost finalizata, iar Traian Basescu a fost inghesuit definitiv in coltul neutru sau, mai exact, in coltul de control.
Cumva, a parut ca PSD a gasit formula de a ostoi si tine in frau setea de control si pasiunea pentru jocurile periculoase, la limita, ale lui Basescu. Iar Basescu le-a lasat cu succes aceasta impresie.
Acest scurt ragaz, aceasta respiratie dintre razboaiele basesciene de guerrilla, a trimis PSD-ul intr-o alta situatie.
Pentru ca, in politica romaneasca, exista o regula de aur. Cand nu iti dau adversarii batai de cap, te dau ai tai cu capul de pereti (sau te dai singur!). Asadar, niciodata, nu vei fi suficient de bine antrenat pentru intreg razboiul sau pentru toate variantele de razboi pe care politica ti le pune la dispozitie ca surpriza.
Nu a mai fost Traian Basescu, organismul USL a inceput sa se autodigere. Liberalii au devenit un organism autoimun in cadrul aliantei USL. Erau de asteptat aceasta brusca incompatibilitate si alergie politica interna care l-a cuprins.
Dupa castigarea alegerilor parlamentare si crearea unei majoritati parlamentare confortabila, dar, in special, profitabila ca idee de sustinere a guvernului Ponta, dupa ce au fost onorate promisiunile fata de camarilla de contrapondere electoarala a PNL, liberalii au devenit indezirabili intr-o guvernare si un Parlament si asa impovarate de insuficienta pregatire pentru o alianta lipsita de tactica, ingreunata de prea multe obligativitati clientelare, infometata financiar si arhaizata ca strategie politica. PNL si-a incheiat epoca de aur a capusatului.
PSD doreste purificarea propriei identitati si detasarea clara, totala din punct de vedere politico-financiar. Deci, Traian Basescu este servit. Ce poate fi mai instabil si labil decat un partid/alianta care, aflat la guvernare, incepe sa se autoreformeze, creandu-si din interior un dusman? Acela care, pana nu de mult, i-a fost aliat si prieten si care a aplicat aceeasi strategie si cu Traian Basescu si PDL?
Cred ca politicienii nostri, mai ales sefii de partide si de guverne, ar trebui sa intelega un lucru extem de important si de-a dreptul vital atunci cand, pornind la cucerirea puterii si preluarea ei, gandesc o alianta sau apeleaza la o sustinere politica.
Niciodata, dar, niciodata!, o alianta politica nu poate fi temeinic facuta si mai ales credibila si viabila, atat timp cat ea este gandita sau se opteaza pentru alierea cu un partid sau oameni care au constituit elemente de negociere si basculaj pentru un alt partid aflat in opozitie.
Este ca si cum, sa zicem, ma casatoresc cu fratele sotului meu, dupa ce acesta, ani de zile, m-a facut curva si impostoare, a profitat de intrega familie si, ulterior, brusc, cand sotul meu a ajuns falit, in sapa de lemn, iar eu sunt pe cale sa ma imbogatesc pentru ca tocmai am pariat la loto si mi-au iesit numerele castigatoare, vine si imi declara ca a descoperit ca ma iubeste si ca tot ceea ce a spus la adresa mea a fost doar perdele de fum pentru a-i distrage fostului sot atentia de la aceasta mare pasiune fata de mine.
Iar aceasta poveste este o varianta light a ceea ce se intampla in momentul in care un partid de basculaj trece cu arme si bagaje in tabara adversa pentru ca cei care-l primesc, ba ii si solicita prezenta si serviciile, stiu foarte bine cam care este calitatea morala si veridicitatea gestului de sustinere din partea acestui organism parazitar.
Deci, iata una dintre parghiile de putere si manipulare pe care PSD i-a oferit-o generos si evident presedintelui Basescu.
Liberalii au fost valetii PDL, asa cum UNPR a fost creatia lui Basescu ca necesitate de rezerva in zona de basculaj politic. Uite cum, inca o data, este dovedita uriasa abilitate a lui Basescu de a crea “homunculi” politici pe care sa-i pozitioneze si sa-i implanteze corect si eficient pe tot terenul de joc, chiar si acolo, sau mai ales acolo, unde nimeni nu ar banui prezenta lor, dar, si mai important, scopul.
Omul ii pune la vedere si ii asaza cat se poate de calculat, pentru ca ceilalti care fac parte din joc nu pot renunta la a se folosi de aceste creatii basesciene, ca si cand lucrurile nu ar sta asa.
Deci, tensiuni interne in USL, anarhie de partid, anarhie si haos in randurile PNL, acolo unde, desi se stie ca PSD se va scutura efectiv de serviciile liberale, nimeni nu poate iesi din acest cerc vicios care creeaza dependenta de putere si de interesele personale stipulate in intelegerile preelectorale.
In fond, ce ar mai reprezenta un pol liberal tavalit, tocit, epuizat si autoexclus de la masa puterii? Or mai exista utopici si visatori care sa traiasca din nostalgia liberalismului interbelic si din imaginea marelui Bratianu, insa, mormintele istoriei, fie ele monumentale si glorioase, in prezent, nu tin nici de foame si nici de cald intr-o Romanie scuturata de fiorii unei coabitari cu ‘fiara’ politica Basescu.
De aici se si trage o parte a puterii incredibile, magice a presedintelui jucator. Tocmai din acest joc, facut pe o scena politica inrosita de sangele care curge din fracturi, capusari, pumni si suturi date in dos sau direct in fata intre cei care acum au guvernarea.
Sangele dusman poate fi un adevarat elixir al fortei. Imbata si starneste un personaj ca Traian Basescu. Pentru ca, spre deosebire de Victor Ponta, baiat subtire, crescut pe langa poalele togilor marilor “intelepti” de curte ai partidului si Crin Antonescu, figura imberba, fantomatica, deja fanata a gloriei liberale moderne, Traian Basescu reprezinta combinatia perfecta dintre poporeanul atins de cele mai crunte si omenesti vicii posibile si combinatorul de elita, care, odata alchimizati in creuzetul puterii nasc ceea ce se poate numi un “frankestain” romanesc.
Iar asta a fost tradusa si demonstrata in cele doua tururi ale prezidentialelor din 2004/2009. Acum, situatia pare schimbata si defavorabila pentru Traian Basescu.
Este bine spus, PARE, pentru ca, la Taian Basescu, aparentele sunt cele care au reusit sa ii determine pe romani sa il voteze de doua ori, desi, a doua data, a fost mai mult decat evident ca primul sau mandat a scos la iveala nu numai adevarata sa fata, cat, mai important, intentiile.
Ca atare, ne aflam in fata unui nou Referendum initiat de Basescu, o replica identica a celui din 2009. Se scrie mult si se va mai scrie inca pe aceasta tema si totul absolut speculativ, pentru ca, dincolo de orice presupuneri, deductii, analize, combinatii logice sau ilogice, scenarii si paradiscutii, Traian Basescu va continua sa (ne) suprinda ca de fiecare data, chiar daca nu placut.
In fond, nici macar nu ii pasa ce impresii creeaza. Pentru el, singura impresie care conteaza este cea personala. Asa cum, singura placere ramasa in tot acest urias plictis si redundanta romaneasca politica pe care o traieste Traian Basescu a ramas jocul “de-a soarecele si pisica” cu oricine se ofera, constient sau inconstient, sa-l practice cu el.
A nu se intelege ca acest joc este lipsit de miza. Asta nu caracterizeaza conceptia domnului presedinte despre posibilitatile sale de joc, chiar daca adversarul este subevaluat si chiar daca miza ramane una extem de riscanta si aproape imposibil de atins. Cu atat mai bine si mai incitant!
Ca atare, referendum. Sugestii de schimbare a statutului de tara, si anume, in monarhie. Sugestii ca o femeie presedinte al tarii ar fi o formula dezirabila si extrem de pertinenta in viziunea domnului Basescu pentru calitatea indiscutabila a atributului feminin in politica romaneasca si in politica in general.
Dupa atatea pase si sugestii si dupa un Referendum masacrat a priori de Parlament de pe temeiuri de neintelegere corecta a modalitatii de vot in cadrul coalitiei USL, care se traduce printr-un evident si grotesc implus dictat de frica, nu de ratiunile de partid sau alianta, domnul Basescu observa efectele si face calculele. De unde mai trebuie scos, cat si ce mai trebuie adaugat, pentru ca, aici, e vorba de o fina balanta strategica care masoara continuu fiecare dram de esec si ezitare din partea opozitiei si fiecare clipa de victorie pentru Basescu.
Greselile celorlalti imi ofera solutia perfecta! Acesta este principiul. Relaxarea si autosatisfactia sunt cei mai mari dusmani pentru USL in acest razboi cu Traian Basescu.
Ca sa nu mai spun ca degringolada si haosul dictate de teama si lipsa de dialog comun coerent devin de-a dreptul letale. Miza pusa pe faptul ca mai exista un an, un singur an in care Basescu mai poate teroriza USL si isi mai poate face numerele pe actualul teren politic este una fatala.
Multi stau si se intreaba: ok, dar atunci, ce mai poate face Basescu intr-un singur an din pozitia in care se afla? Oho, cate mai poate face. Insa, adevarata problema nu este acest an, ci ce se afla la capatul lui si dincolo de el.
Pentru USL, jocul abia a inceput, pentru Traian Basescu, acest joc atinge apogeul si va trece la un nivel pe care cei aflati acum la guvernare il vor putea spera abia in cativa ani si asta cu mult, foate mult noroc si si mai multa vigilenta, eforturi de titan, mentinerea unei singure linii de lupta si scop, o curatenie temeinica, la sange, in sanul partidelor din care vin si pe care le reprezinta, o Constitutie si o Regionalizare atat de bine gandite si aplicate, incat sa inchida definitiv usa cetatii basesciene si sa o zideasca.
Chiar si in aceste conditii, diferenta de mentalitate, viziune si strategie (mai ales!) care sta intre Basescu si restul scenei politice il va face un adversar de care orice om normal la cap si orice politician care face politica, nu mahala sau combinatii meschine pe spatele statului, la adapostul unei doctrine de partid si a flasnetelor populiste, s-ar ingrijora, chiar daca Basescu ar fi plasat intr-un buncar anti-atomic pe fundul oceanului Pacific.
Bineinteles, in actuala situatie in care Romania este impartita in 3 tabere cetatenesti distincte- basista, uselista si cei pe care ii doare la basc cine sunt si fac primii doi si pentru care tot ce conteaza este ca nu e bine- ce am spus aici va fi interpretat ca pro basist si anti-logica.
Insa, nici nu exista o logica atunci cand vorbim de Traian Basescu si clasa politica romaneasca. Altfel, nu am fi ajuns ca, in secolul XXI, sa stam sa ne gandim daca Romania o mai fi cumva tara. Ca prea pare un mare teren de joaca pentru unii care au pus mana pe putere acum 23 de ani si, de atunci, se numeste ca ei sunt clasa politica si ca noi suntem poporul pentru care ei muncesc. Pentru ca noi o cream liber si democratic, o data la 4/5 ani si, ca atare, asta ar fi menirea ei.
Cum mai ziceam, ce vrea Traian Basescu? Eu cred ca raspunsul este extrem de simplu, departe de orice complicatie mentala a oricarui mare ganditor politic sau om de rand.
Traian Basescu NU vrea sa iasa din PUTERE.
A fi presedintele unei tari, poate fi si este inaltator, imbatator, suprem si unic. Insa, este al dracului de amar si de trist sa te trezesti, asa cum s-au trezit Ion Iliescu si Emil Constantinescu, ca ai fost idolul, avatarul a milioane de oameni, care te-au iubit si te-au urat, te-au votat si au votat impotriva ta, au ras de tine pe la toate colturile si ti-au manjit numele pe toate gardurile din tara cu ceva urat mirositor, ai facut suculenta, cosmarul sau visele lor cele mai frumoase, ai reprezentat TOTUL si, apoi, toata aceasta sarabanda de ura, fericire, iubire, dispret, sustinere, PUTERE, sa se sfarseasca in cel mai sumbru anonimat al acestor miloane de minti, sa se traga Cortina istoriei peste tine si numele tau si, poate, sa iti mai regasesti imaginea si numele, atunci cand deschizi presa si tv-ul de acasa, din locuinta de protocol alocata sefilor de stat, pe viata, intr-un colt obscur de ziar, odata la 10 ani.
Este o vorba. Mai bine urat, decat uitat. Acesta este nivelul la care Traian Basescu se autodistruge. Pentru Traian Basescu, nu banii, averea, curtea personala, femeile sau locul confortabil din elita politica a lumii il fac fericit. Toate aceste sunt fade si sarace pe langa gustul ametitor si imbatator al PUTERII.
Uitarea multimilor este mai rea ca moartea pentru cineva care a luptat ani de-a randul sa ramana sub lumina reflectoarelor si care a devenit un star politic, chiar daca unul negativ in final. Iar daca o viitoare pozitie de presedinte ii este refuzata prin lege, nimeni si nimic nu ii vor putea lua puterea si posibilitatea de a o manifesta printr-o alta creatie personala, originala si unica. Aceea a unui nou presedinte, un ucenic vrajitor (sau o maestra vrajitoare!) care sa stie ca cel care l-a creat este si cel care ii da viata si scopul in aceasta lume politica.
Asadar, prezentul pentru Traian Basescu este doar un truc de iluzionist. Viitorul este cel care ascunde in el adevaratul si marele numar de magie basesciana.