Au fost cateva seri frumoase de miez de iulie, cu o urma de miros de tei de pe bulevard si cu un ochi pe cer, scrutand inaltul a rugaciune de neploaie spre Sfantul Ilie. S-a pogorat vremea trecuta asupra Campulungului si, dinspre Pitesti, dinspre Curtea de Arges, dinspre Brasov si dinspre Targoviste s-a abatut puhoi de targoveti, alai colorat si galagios, precum odinioara razbatea a zvon Targul de Santilie. E adevarat, n-au mai fost, ca atunci, burdusele cu branza, butoiase cu tuica ori straie mestesugite cu fir ca de aur pentru domnite si domnisori. Dar au fost negustori, multi negustori, care mai de care, dupa pricepere ori dupa cum cere gustul orasenilor de astazi.
S-a facut Campulungul targ si s-a facut gazda pentru o petrecere de soi. Au poposit oameni de seama, veniti de prin alte zari, musai ca sa vada ce e cu targul asta mandru, dar s-au intors acasa si feciorii, si domnitele care plecat-au in lumea larga pentru fagaduire de trai mai bun. Asa s-a imbogatit Cetatea de scaun a tarii pentru cateva zile, asa s-au infratit fratii, asa s-au mandrit muscelenii.
In ultima seara de petrecere, in timp ce naiul fermecat al lui Gheorghe Zamfir invoca spiritele adormite sub ziduri de neaosa cetate romaneasca, m-am intalnit cu viceprimarul din Popovo, oras-frate de la sud de Dunare. Strangere de mana, schimburi de amabilitati, intrebari de una, alta. I-am oferit editia speciala a “Timpului muscelenilor” si apoi, intr-un dialog romano-bulgar tradus, oaspetele nostru, om simplu si cumsecade, mi-a spus: ,,Am vizitat zilele astea foarte multe locuri. Am fost la Manastirea Negru Voda, am fost la Namaesti, la Cetatuie… Am vazut casele vechi din Campulung, Muzeul de Istorie si cel de Etnografie si am urmarit cu sufletul la gura concertul de fanfara si defilarea Regimentului de Garda. Domnul Iustin (Stanescu – n.r) ne-a dus la Curtea de Arges, la Bran si la Brasov. Voi aveti aici atat de multe constructii vechi care s-au conservat foarte bine. La noi, din cauza ocupatiei turcesti, cele mai multe obiective istorice au fost distruse. Mai avem cate ceva, dar sunt restaurate si s-a pierdut ceea ce era mai de pret!”.
Atunci, poate intr-un exces de politete, i-am spus ca, fiind frati, ce e al nostru e si al lor. M-a privit serios si mi-a spus: ,,Pastrati, valorificati si mandriti-va cu ce aveti!”. Ne-am strans mainile si am mai apucat sa aflu ca si la Popovo exista un ziar saptamanal profilat pe istorie, cultura si informatie locala. Doar ca nu este unul privat, ci beneficiaza de finantare de la Primarie. Apoi, colegul si prietenul Sterian Pricope a remarcat ca aici, in Campulungul Muscelului, exista un centru de protocol unic: bogat in istorie, apropiat de alte zone generoase ca frumusete si traditie si, mai ales, linistit si sincer. Prin ceea ce a fost si prin ceea ce este. Campulungul s-a intors acasa. Mai trebuie doar sa-i deschidem portile. Nu doar o data pe an!
