Pentru că societatea noastră nu era destul de fărâmiţată, căci Prutul, Milcovul sau Carpaţii au devenit de mult nişte biete metafore, o nouă dilemă vine să ne zgâlţâie din temelii. Băi, frate! E corect, e normal, e frumos, e etic, e mişto ca femeile să-şi alăpteze pruncii în public, în văzul lumii?
Se oripilează femeile care n-au avut niciodată aşa ceva (da, despre ţâţe vorbesc), se excită în public bărbaţii care n-au văzut o ţâţă, toată viaţă lor, şi încep, Doamne, iartă-mă să practice malahia, pe loc, în autobuz, văd copiii înţărcaţi de mult şi e normal, poate li se face poftă şi spun “Mami, mami, vreau şi eu!” (şi de unde să-i ia mă-sa lapte de ţâţă, că aşa ceva nu se găseşte la supermarket?), şoferii fac accident că încep să claxoneze incotrolabil, că ei aşa reacţionează din cauza posterului din spatele scaunului, muncitorii constructori îşi vor da cu mistria peste (mă scuzaţi) podoabe, fiindcă vor fluiera ca proştii, toată ziua fiindcă au văzut o femeie în autobuz hrănindu-şi pruncul.
În primul rând, aş lua nişte decizii. Să se interzică, mai întâi, icoana în care Fecioara îşi alăptează Pruncul, că doar biserica e spaţiu public, unde chiar intră cine vrea şi cine nu vrea. Dacă nu suntem de acord cu alăptatul în spaţial public, că se vede ţâţa doamnelor, trebuie interzise şi apariţiile burtoşilor la bustul gol, fiindcă e de-a dreptul dizgraţios, dar şi frustrant pentru privitor. Şi-apoi, burta chiar devine un organ intim, altfel de ce burtoşii ar mai încerca să şi-o ascundă prin sugere (na, că tot la supt am ajuns) la vederea unei dudui căreia i-ar propune, pe loc, unirea burţilor, cum spune şi propune misionarul…? Apoi, aş interzice cocalarilor să-şi mai expună, în public, beamveurile, fiindcă el, beamveul însuşi este un organ intim de agăţat piţipoance, dar şi un obiect care trebuie permanent ţinut ascuns, mai ales faţă de ăia de la ANAF.
Ah, ştiu, vor veni unii şi vor spune: “Da, domne, dar nu se face, nu se face să-ţi scoţi ţâţa în public”. Ah ăştia sunt supăraţi că mamele astea nu-şi scot ţâţa să le-o arate, că ei apreciază exhibiţionismul, ele DECÂT hrănesc un copil… Ce dezamăgire.
Nu se face, deci… Păi atunci “nu se face” nici să spargi seminţe că nesimţitul, la bancă în parc sau în faţa blocului, “nu se face” nici să arunci mucul de ţigară pe geamul maşinii tale nemţeşti, nici să vorbeşti tare la telefon să afle tot autobuzul cum ţi-a ieşit tocăniţa de cartofi, şi nici să-ţi trânteşti pe asfaltul încins augusta flegmă produsă de tutun prost şi bere la pet.
Exact ăsta e paradoxul: într-o societate în care cele descrise în cele trei paragrafe de mai sus nu s-ar intâmpla, o mama hrănindu-şi bebeluşul la sân, în public, nu ni s-ar părea nimic îngrozitor. Dimpotrivă.
