1,3K
Si, uite-asa, ti-ai luat casa… cu chirie. Ai cheia in mana si vrei sa patrunzi in scara blocului. Cartela face ca interfonul sa scoata un sunet eliberator: ai dreptul sa intri. Urci un etaj, il urci pe al doilea si te gasesti deodata in fata usii metalice, cu impresii de lemn. Oare asta e? Ce-ar fi sa nu…! Si pentru cateva secunde iti trece fulgerator prin minte scena stanjenitoare in care ti-ar fi dat sa incerci sa descui apartamentul altcuiva. Nu te-ar mira, deoarece lucruri bizaro- idioate de acest fel ai mai patit. Inca din copilarie. Cand ai urcat un etaj in plus si, pentru ca irepetabilul maestro Ceausescu facuse blocuri identice (cica biata Dolly a fost prima clona! Apropo, ce s-o fi intamplat cu ea? Friptura?), te-ai trezit in holul vecinului de deasupra. Ce era sa faci? Te-ai retras discret, cu multumirea in sufletel ca ai fost singurul spectator-actor.
Cheia se potriveste! Descui. Tragi aer in piept sperand sa ti se oxigeneze creierul. Dijeaba…Intri si te rogi sa nu dai peste cineva (traume din copilarie). E liniste . Usa se tranteste in urma ta parca a repros: “Ai si uitat sa ma inchizi? Vai de vai…” Privesti in stanga, apoi in dreapta, ca si cum ai travesa strada. E! De-acu’ te-ai dus pe copca, trebuie sa te descurci! E a ta, de facto.
Ti-ai imaginat momentul acesta cu mai multa hazna. Te vedeai inspirand si, logic, expirand libertate. Cand colo, aerul e al proprietarului. Si obiectele toate tot ale lui. Prea multe; trebuia sa-i spui sa-si mai ia acasa. Pleci in recunoastere, luand fiecare camera la inspectat. Iesi in balcon si vezi bine ferestrele de vis-à-vis, din lateral, de sus, de jos s.a.m.d. si iarasi iti pica pata pe Ceusescu, pe planurile lui urbanistice, cu intimitatea locatarului redusa la limita traibilului. Daca vecinul de peste strada face gripa e absolut necesar sa-ti procuri medicamente: stranuta pe tine, parol! Cu siguranta iti vor fi urmarite miscarile timp de cateva luni, pana cand coblocatarii se vor lamuri de tine, ce si cum – gura satului a fost carata in cartier odata cu macatul tesut de biata bunica si cu plocatul ajuns covor sau taiat bucati numai bune de „coperit” un fotoliu.
Treci in revista, la o prima ochire, tot interesantul. Te loveste brusc grija vreunei tevi picuratoare. Nu gasesti. Cu atat mai bine. Vezi suma de flori lasate de soata proprietarului oarecum in seama ta, amintindu-ti ca-ti intra in sarcina sa le uzi. Rezolvi problema, dar, ca bonus, uzi si parchetul. Frumos! Tocmai tu, moartea plantelor, ai ajuns gradinar! Halal!
Suni o prietena, anuntand-o ca ai intrat in posesia noii resedinte, ca e confortabila. E un simplu act de respectare a promisiunii facute cu cateva zile in urma: s-o suni din casa noua. Dupa ce-ai bifat-o si pe-asta, mai privesti o data in jur si iesi cu mandrie pe usa. Nu, nu ai uitat sa incui (sau…?). Mai vii maine. Alo! Cum mai vii maine? Ce e asta? De ce? Pai, uite-asa! Ti-ai luat casa; acum poti dormi si-n alta parte, doar detii control deplin, ai libertatea de alegere, ce mama… zdranc! Ha! Ti-a ramas cheia inauntru!
