Pe toate canalele posibile, USL incearca sa transmita la nivel natioal si local un mesaj de unitate, de coerenta in actiune, gandire si implicare. Se vede insa treaba ca inca nu au fost puse inca toate lucrurile la locul lor. Nu ne vom referi la ce se intampla la nivel central, acolo unde au aparut unele fisuri cat se poate de palpabile, ci ne vom referi la nivelul judetului Arges unde se bate toba ca USL este cea mai unita.
Se pare ca si aici lucrurile scartaie. Si este asa deoarece cu cateva luni inainte de declansarea campaniei electorale pentru alegerile locale la Costesti, de exemplu, in USL este o joaca de-a soarecele cu pisica in care nimeni nu cedeaza. Se tot vine cu ideea unui sondaj care va lamuri lucrurile, dar cand va fi acesta facut? Este sondajul o garantie a faptului ca cei ce vor iesi pe locurile doi si trei se vor da la o parte si il vor sprijini pe celalalt? Ca nu vor schimba macazul? Ca se vor implica total in campania ce va sa vina?
La Costesti sunt trei nuci tari. Dan Vasile de la PC, fost primar, a avut o aventura cu PNL despre care spune ca l-a tradat cand a pierdut lupta pentru al doilea mandat de edil al, poate, celui mai sarac oras din judet, cu siguranta unul din putinele din Romania in care cartierele sunt… sate. Florin Sandu, actual viceprimar, este pe cai mari la PNL si spune ca el are cele mai bune sanse de a invinge. In fine, Marian Nita de la PSD a fost aproape in 2008 de a ajunge primar, dar a trebuit sa se multumeasca in cele din urma cu un scurt mandat de viceprimar, fiind ulterior indepartat din aceasta functie si cu ajutorul unora dintre liberali. Si acum, ce vrea USL: Sandu, Nita si cu Vasile sa cada la pace, sa uite de luptele dintre ei si sa isi dea mana pentru ca cel mai bun sa intre in lupta finala cu Baicea de la PDL.
Greu de crezut ca aceasta confruntare de la Costesti nu se va lasa cu ceva victime politice, caci toate cele trei partide din USL – PSD, PNL si PC – tin cu dintii de candidatura la Primaria acestui oras. Cei trei potentiali candidati ai USL au insa si un punct comun: toti trei au fost invinsi in cursa pentru Primarie de catre actualul edil, Ion Baicea. Asadar, pana una alta ii uneste esecul, nicidecum victoriile (daca ar fi sa ii uneasca ceva).
Una peste alta, situatia de la Costesti sunt sigur ca nu este singulara. Viceprimarul PSD de la Cepari a cotit-o spre PDL pentru ca PSD tot pe batranul Minculete il prefera, la Leresti sunt de asemenea niste probleme, probabil ca mai sunt si alte localitati in care luptele intestine din USL sunt destul de aprige. De modul cum va fi rezolvata problema celui mai fierbinte cartof din poala USL, cel de la Costesti, depind foarte mult atat succesul, cat si unitatea USL pe viitor in Arges. In cazul unui esec, piureul este garantat…