Cred ca nici un actor nu trebuie sa plece din tara. Toti actorii care au plecat, si sunt foarte multi, au esuat. De ce? Pentru ca un actor apartine lumii lui. El nu poate juca decat in limba romana. Nu poti sa-i intelegi pe ceilalti. Eu inteleg personajele posibile din Romania pentru ca aici m-am nascut, am crescut si m-am format. Nu pot sa ma duc in alta parte si sa ma prefac ca inteleg lumea lor. Suntem, fara discutie, ai lumii noastre. Pe de alta parte, as aminti ce spunea Dostoievski: „Nu scrie cine poate sa scrie, scrie cine nu poate fara sa scrie“.
Actorul daruit, obsedat de aceasta forma de comunicare, ramane si face acelasi lucru mai departe, indiferent de consecinte. De asta pe mine nu ma sperie, nici nu iau in calcul salariul sau castigurile unui actor in Romania. Ne le iau nici cand e vorba de cei tineri, nici de mine. Pentru ca am alte bucurii care depasesc ce poate insemna un salariu un pic mai mare. Bucuriile mele sunt cele profesionale. Un moderator de televiziune ma intreba cu mila chiar: „Ce saraci sunt actorii! Cum va descurcati cu banii? Nu-i asa ca sunteti saraci?“. Si i-am raspuns: sa discutam un pic ce inseamna fericirea sau bogatia si dupa aceea sa stabilim daca eu sunt sarac sau sunt bogat.
Cand se aprinde lumina in sala dupa un spectacol bun si vezi chipurile acelor oameni, radiind de fericire, asta se numeste saracie sau bogatie? Domnule, daca dumneata sau oricine altcineva considera fericirea o cifra, ai trait degeaba sau esti condamnat sa fii nefericit pentru ca orice cifra avuta este mai mica decat cealalta pe care ti-ai dori-o. Discutam cu un om foarte bogat, un fel de cunostinta.
„De ce ai nevoie tu in viata ca sa fii fericit?“, m-a intrebat. I-am raspuns ca eu sunt fericit destul de des: mi-a iesit un vin excelent acasa pentru ca au fost strugurii buni si am fost fericit; mi-a venit o idee grozava pentru un personaj al meu si am tipat doua zile de fericire ca am gasit solutia. Am tot felul de bucurii. Cu copiii sunt fericit, cand ma plimb cu barca sunt fericit, cand pescuiesc nu e om mai fericit ca mine in clipa in care simt ca am peste la capatul unditei. „Mai, zice, eu vreau sa fiu bogat.“ Foarte bine, esti, i-am raspuns. „Nu, nu intelegi. Eu vreau mai mult“. Asta este diferenta. Fericirea mea e cotidiana, a lui este de neatins. Oricati bani ar fi avut, isi dorea mai mult, iar altul avea mai mult decat el. O nefericire din start.
