1,8K
Manifest sau tacit, patriotismul adevarat nu mai exista la romani. El a devenit o tinichea in care mai bat cu ciocanelul sau, dupa caz, cu barosul un Vadim Tudor sau un Gheorghe Funar sau un Dan Diaconescu, bat pentru a castiga niscaiva voturi, tot mai putine in ultima vreme.
Tot mai putine, pentru ca oamenii au tot asteptat sa vina ungurii, sa ia Ardealul si sa-l treaca granita pe la Nadlac si apoi sa-l vada pe Vadim cum se lupta cu fiara iredentista la baioneta sa salveze bietul pamant romanesc. Nu e cazul. Nu-i mai crede nimeni, nici macar ei insisi nu se mai cred. Nu mai exista nici macar nationalisti autentici pe care sa-i socotim patrioti convinsi.
Patriotismul este un sentiment mort si inhumat definitiv la groapa comuna a istoriei Romaniei. Asta a reusit clasa politica de la noi, sa scindeze tara: o patura a devenit lacoma si pragmatica pana la a tranzactiona totul, de la aurul si petrolul tarii pana la hidrocentrale si combinate chimice&siderurgice si pana la adolescentele frumoase. Totul are un pret, de obicei mic. Mentalitate de patron de hipermarket: vindem ieftin, dar mult si ne scoatem. Ce treaba au ei cu patriotismul, nici nu se mai obosesc sa-l simuleze!
La polul opus se afla masa mare de populatie supravietuind sub limita de jos a saraciei, ocupata 24 de ore cu castigarea cumva a 30-40 de lei pe zi sa nu moara de foame in garsoniera ei, ea si copiii si bunicii ei. Lor nu mai are cum sa le pese de un sentiment ca patriotismul, asta e tichia de margaritar a cheilor care sunt.
A nu fi patriot e ca si cum ai veni acasa de la serviciu si a nu-ti mai pasa nici cat negru sub unghie de casa pe care ai construit-o, de gradina cu flori, de livada din spatele gradinii pe care ai plantat-o cu mana ta. A nu simti nicicum apartenenta la o familie a ta, la un neam, a-ti fi scarba ca esti din Romania si a nu mai avea absolut deloc constiinta ca faci parte dintr-un popor, ci poate doar dintr-o populatie polarizata dupa cum am zis mai sus, toate astea au darul de a te aliena, de a te instraina fata de semenul tau, de vecin, de ruda si de coleg de serviciu.
Culmea este ca nici revolta n-o gasesc romanii ca o solutie, ca pana la urma si in asta ar exista un dram de patriotism. Dar nu, patura bogata si conducatoare isi vede linistita de procesul de vanzare-cumparare, iar cea numeroasa este resemnata si-si plange de mila sunand din bucium cu jale. Cei tineri se orienteaza din mers, iau drumul Occidentului cu bilet de calatorie doar dus, in cele mai multe cazuri.
Trei-patru milioane de romani (o tara mai mica, o Lituanie, o Republica Moldova!) sunt in bejenie. Poate pe acestia sa-i incerce, dupa mai multi ani, un sentiment amestecat, de dor de rude, de copii, de parinti, un sentiment confuz, dar nici acela nu poate fi asimilat cu patriotismul.
Sa observam ca nici in literatura patriotismul nu mai e tema de creatie; aici este de inteles, dupa ce 45 de ani sentimentul patriotic confundandu-se cu dragostea de un partid vandut internationalismului proletar sau cu dragostea fata de un dictator sau altul, cine-ar mai putea scrie literatura patriotica? Dar daca patriotismul in literatura este unul declarat si deci lipsa lui ar fi paguba-n ciuperci, lipsa patriotismului interior, simtit si asumat in sinea omului este similar cu un handicap la nivel national. Ce mai ramane cand nu mai exista pic de patriotism?
