Dincolo de toate inconvenientele reale pe care le-a dus cu sine, sistemul de vot uninominal a avut si un rol pozitiv in privinta eliminarii de pe scena politica romaneasca (pentru totdeauna – sper) a catorva spirite turbulente a caror menire era doar aceea de a produce turbioane si de a inventa conspiratii al caror singur rost era eliminarea lor de la putere.
Prima disparitie benefica este aceea a lui Corneliu Vadim Tudor. Inzestrat cu o memorie cu mult peste medie, care ii tinea loc si de logica, si de axiologie, si de ratiune, tribunul peremist lansa de la orice tribuna fumigene care de care mai colorate si mai inecacioase prin care mai reusea inca sa prosteasca pe alegatorii slabi de inima, neinformati sau pe frustratii de duzina. Trimiterea lui prin vot catre lada de gunoi a istoriei este un gest de tip „sanepid”, ba mai mult, el este benefic si pentru personalitatea accentuata respectiva care, in tihna, va putea sa-si imagineze numeroase conspiratii impotriva sa, actiune prin care isi va obloji vanitatea puternic vatamata.
SPAȚIU PUBLICITAR
Al doilea gest salutar al uninominalului a fost trecerea pe o linie secundara, inainte de disparitia totala de pe scena politica si publica a lui Gigi Becali. Partidul sau n-a reusit mai nimic, ceea ce era de asteptat, iar Gigi, dezamagit de ingratitudinea alegatorilor, ne ameninta ca se retrage total si definitiv din viata publica, reintorcandu-se la oile sale, mai rabdatoare si mai ascultatoare decat electoratul. Gigi va mai ramane in atentia publica prin echipa de fotbal Steaua, care, prin imixtiunea sa in treburile antrenorului se afla, si ea, intr-un mare impas. De care nu fotbalistii sunt vinovati.
Cand credeam ca lucrurile se vor linisti si ca actiunea de asanare a dat roade, iata ca, dornice de spectacolul mediatic prin care le creste ratingul, televiziunile au scos de la naftalina si l-au ridicat pe postamentul de observator si comentator politic pe Victor Ciorbea, fost prim-ministru in vremea – ce vreme ! – in care la sefia statului se afla Emil Constantinescu.
Cu o fata expresiva, cu o voce ridicata dincolo de limitele suportabilitatii, cu o logica aflata in mare suferinta din cauza patimii care ii intuneca judecatile,Victor Ciorbea ataca pe toti oamenii politici si actiunile acestora, fara deosebire de culoare sau importanta. Nimic nu-i place, totul ii miroase a conspiratie, iar frustrarea structurala de care sufera il determina sa ne aminteasca de fiecare data despre cate a vrut el sa faca si n-a fost lasat.
Nici nu stii, daca stai sa-l asculti, care este principalul dusman al poporului. Parca ar fi Basescu, parca Boc, parca mai stiu eu cine. Important e ca toti sunt vinovati, in fata lui si, fireste, a istoriei pentru toate relele reale sau inventate. Singur el ar fi rezolvat situatia. Dar n-a fost lasat. Daca vom continua sa analizam prestatia domnului Ciorbea, vom intra in zona patologicului, iar acolo nu avem calificarea necesara de a da verdicte.
Asa ca ne multumim sa constatam ca prin gesturile sale, Victor Ciorbea se substituie lui Vadim si lui Gigi. Luati la un loc. E si asta o performanta. Negativa.
