Dacă instituţia aia de protecţie a copilului din Norvegia are nevoie de ieniceri, eu zic că trebuie să-şi mişte fundul să vină în România. Şi le vând şi-un pont: să vină pe litoralul românesc.
Într-o lume în care informaţia circulă cu viteze mai mari de 150 de mega pe secundă, cred că adulţii care vin cu copii la mare ar trebui să mai lase informaţia mondenă la o parte (incredibil, n-o să-ţi vină să crezi, ai să rămâi mut, o să îngheţe sufletul în tine, vei paraliza de uimire) şi să se mai uite şi pe ştiri care chiar le-ar putea folosi. Cum ar fi asta: Marea Neagră e plină de E.coli.
SPAȚIU PUBLICITAR
După ce au luat probe din mare, biologii Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa au anunţat că nivelul de infestare cu bacteria E.coli în zona Costineşti este aproape de cea maximă admisă.
Astfel, infestarea cu bacteria E.coli în apă de mare este la cota 97 pe o scară maximă admisă de 100 de unităţi, potrivit site-ului www.realitatea.net. (link, aici: http://www.realitatea.net/situatie-socanta-pe-litoralul-romanesc-apa-marii-e-infestata-cu-e-coli_1969892.html). De fapt, e plin netul de ştirea asta, dar nu la categoria despre piţipoance si piţiponci.
Altfel spus, dragi părinţi, mare atenţie fiindcă voi, împreună cu copiii voştri nu vă scăldaţi în marea la care aţi visat un an de zile, ci în rahat, fiindcă turistul român foloseşte marea pe post de toaletă. Publică, prea publică.
Şi, uite-aşa, Marea Neagră a început să semene izbitor de mult cu viaţa în România şi cu scara de la coteţul de găini: scurtă şi plină de rahat.
Apoi.
Am văzut copii care lingeau cu poftă mocheta din recepţia hotelului, priviţi admirativ de mame şi bunici spunând parcă “Mânca-l-ar mama pe el, ce poftă de mâncare îi face marea…”.
Şi apoi, aceiaşi maturi, informaţi doar cu ce NU le foloseşte, dau vina pe mâncarea pe care le-o servesc hotelierii. Deh, e mai la îndemână.
Am văzut copii care se jucau cu maşinuţele pe podeaua terasei, voiau să le mănânce, “Mami, nu e bine, nu-i mumos”, iar după asta îşi înfigeau mânuţele în piureul mă-sii, “Uite ce bine mănâncă dragul de el când e la mare, ce-nseamnă briza şi apa de mare, incredibil”. Da, da apa aia de mare plină de rahat. După care, fireşte, tot mâncarea e de vină…
Şi am mai mai văzut mame, deloc puţine, care-şi bat copiii să nu mai plângă. Care copii, normal, plâng şi mai tare, probabil dorind din tot sufletul să-i audă Barnevernet-ul.
