Observand interesul cu care a fost citit articolul precedent – ,,Creditul FMI a fi sau a nu fi”, am decis sa aprofundez un pic problema, prin prisma informatiilor de ultima ora venite din partea politicienilor implicati in aceasta banoasa afacere. Se pare ca, intr-adevar, grosul banilor (15 miliarde euro) va sfarsi intr-un depozit al B.N.R. ca rezerva, probabil pentru ,,stabilizarea cursului de schimb valutar”. Poate unii dintre voi veti considera acesta ca fiind un lucru benefic. Haideti sa analizam putin acest fapt.
Ce inseamna de fapt stabilizarea cursului de schimb valutar? Inseamna ca opunem unor bani alti bani. Cursul de schimb este dat de cerere si oferta. Daca nevoia de euro este mai mare decat oferta, atunci cursul de schimb creste. Cine are nevoie sa cumpere euro in Romania? Importatorii, bancile cu capital strain (care au nevoie sa-si expatrieze veniturile) si clientii bancilor ce au credite in euro. De ce trebuie ca statul sa se imprumute ca sa rezolve problemele importatorilor si bancilor? Nu ni se spune, deoarece explicatia oficiala ii exclude pe acestia, limitandu-se doar la a treia categorie – cei imprumutati in Euro. De ce exista persoane sau firme imprumutate in Euro? Fiindca la momentul respectiv era foarte avantajos pentru ei. Acum nu mai este dar Guvernul, filotim cum il stim, vine cu solutia: luam un credit imens, la adapostul caruia puteti dormi linistiti; veti plati creditele la un curs apropiat de cel initial. Cu ce ajuta acest fapt economia nationala? Urmeaza sa vedeti peste mai putin de un an. Si va garantez ca nu veti fi prea incantati. De ce? Fiindca problema fundamentala care se pune cu acest credit este urmatoarea:
Folosim banii imprumutati pe post de peste, pe care sa-l dam unor flamanzi, sau pe post de undita cu care flamanzii sa poata prinde peste?
Aici trebuie facuta o scurta paranteza: in lumea aceasta, cele mai rentabile afaceri sunt cele cu droguri si cu arme. De aceea sunt atatea razboaie si drogati. De ce sunt rentabile? Dintr-un singur motiv: creaza dependenta. Niciodata comertul cu strunguri, spre exemplu, nu poate fi la fel de rentabil ca cel cu arme, deoarece cu un strung poti construi un alt strung, pe cand cu o arma nu poti construi nimic, in schimb ai tot timpul nevoie de cate ceva (munitie, alta arma mai performanta, constructori sa recladeasca ce ai daramat, etc).
In anumite conditii, afacerea cu bani poate fi la fel de rentabila ca afacerea cu arme. Una din aceste conditii ar fi urmatoarea: sa deturnezi banii de la scopul lor normal, acela de instrument de plata al unor bunuri sau servicii si sa-i folosesti pentru a… constitui rezerve cu care, eventual, sa cumperi alti bani. Si asa reusesti sa pui de o „cursa a sobolanului”, debitorii tai fiind tot timpul in goana de a face credite cu care sa plateasca alte credite, cu care nu au facut nimic. Ce castiga organismele internationale de pe urma faptului ca cineva le datoreaza tot timpul bani? Am mai spus-o: pot impune ce conditii vor intr-o tara; pot cere spre exemplu sa le vinzi pe nimic cele mai performante companii pe care le detii (suna familiar nu?). Poti sa-ti impuna politica monetara si chiar pe cea de stat; Rothschild spunea la un moment dat: ,,dati-mi puterea sa emit bani si nici nu mai conteaza cine face legile”. Si asa s-a infiintat Banca Federala americana.
In concluzie, revin la ideea din articolul anterior: haideti sa obligam pe alesii nostri sa faca ceva util cu banii imprumutati. Pastrarea lor ca rezerva intr-un moment cand marea majoritate a companiilor romanesti au dificultati in finantarea afacerilor si in incasarea facturilor emise (inclusiv catre stat) nu este o optiune. Acest imprumut ar putea fi tocmai lubrifiantul de care are nevoie economia nationala; va garantez ca daca aceasta isi reia mersul firesc, cursul de schimb valutar va fi cea mai mica problema a noastra. In acest moment, economia romaneasca si cea mondiala sunt blocate tocmai din lipsa de lichiditati. Cum masa monetara mondiala este finita, lipsa de lichiditati nu poate fi explicata decat prin faptul ca sume mari de bani sunt blocate in conturile unor guverne, corporatii sau carteluri bancare.
Guvernul Romaniei este un astfel de exemplu: avem de cheltuit miliarde de euro de la Uniunea Europeana, vom plati penalitati de milioane euro pentru necheltuirea acestora si totusi Guvernul nu se misca. Functionarii lui sunt incremeniti de spaima (explicatie posibila: au sabia DNA deasupra capului) si amana cat mai mult posibil finantarea miilor de proiecte depuse pentru fondurile structurale. Reusim astfel ca, in loc sa devenim un El Dorado al Europei, cum incepusem in perioada 2004-2007, sa tinem cu dintii de pozi?ia de Cenusareasa. La momentul actual sunt sute, poate mii, de investitori straini cu ochii pe Romania. Toti asteapta sa intre in circulatie miliardele de la Uniunea Europeana si sa vina si ei sa rupa o bucatica. Cum imi spunea un astfel de investitor, socoteala este simpla: fabrica pe care o are in Occident deja s-a amortizat. O poate vinde la valoarea terenului pe care il ocupa si poate deschide o alta similara in Romania fiindca, spune el, aici sunt de construit mii de km de sosele, canalizari, alimentari cu apa, s.a. spre deosebire de tara lui unde astfel de lucrari sunt deja realizate. Cand vorbim despre o sosea, spre exemplu, nu va ganditi doar la asfalt si beton. Ganditi-va si la accesoriile aferente: balustrade metalice, marcaje, semne de circulatie, amenajari conexe etc.). La fel si pentru celelalte lucrari de infrastructura. Am da de lucru combinatelor siderurgice, fabricilor de oteluri speciale, firmelor de constructii, sutelor de furnizori de pe orizontala care acum stau, fac disponibilizari pe banda rulanta si… asteapta vremuri mai bune.
Daca veti consulta site-ul Agentiei de Plati, Dezvoltare Rurala si Pescuit (www.apdrp.ro) veti constata ca aproape 400 de proiecte SAPARD au fost reziliate, majoritatea ,,la solicitarea beneficiarului”. In spatele acestei formule ,,la solicitarea beneficiarului” a se citi ,,din lipsa co-finantarii”. Sute de intreprinzatori romani, desi s-au chinuit sa intocmeasca si sa obtina aprobarea pentru o finantare SAPARD (cei care au depus un astfel de proiect stiu la ce ma refer), s-au trezit la implementare ca bancile nu le acorda co-finantarea necesara (desi initial le eliberasera scrisoarea de confort solicitata de SAPARD), iar masurile ajutatoare initiate de stat (vezi Programul Fermierul) desi sublime, au lipsit cu desavarsire. Statul nu a gasit resursele necesare sa-si sprijine proprii cetateni si se pare ca nici acum nu sta mai bine; dupa cum se vede, politica lui este de a trai cat mai mult din importuri si, pentru a avea un curs de schimb confortabil pentru acestea, ia credite imense pe care le tine la ciorap. In aceste conditii, intreprinzatorilor romani, celor care au mai ramas si vor supravietui acestei crize (provocate inclusiv de un guvern ce ar fi trebuit sa-i protejeze) le va ramane ,,privilegiul” de a achitata nota de plata la acest credit.
Pentru stat a fost imposibil sa sprijine infiintarea unor afaceri in mediul rural, care acum ar fi ocupat forta de munca si ar fi fost platitoare de impozite (investitia necesara fiind estimata de mine la 2-300 milioane de euro), in schimb ii este la indemana contractarea unui credit de 19 miliarde Euro cu care sa nu faca nimic. Inca o data repet: nu trebuie sa lasam sa se intample aceasta. Vrea clasa politica sa ia imprumut extern? Bine. Dar trebuie sa ne spuna care este randamentul acestui credit. Cat costa si cat produce. La concret, nu cu abureli de tipul: stiti, drobul de sare daca ne pica in cap…, bla bla bla…
Personal, prefer un curs de 6 lei/euro dar sa am contracte ce se deruleaza normal, decat un curs de 2 lei/euro cu facturi neincasate si contracte reziliate. Sa nu uitam ca euro s-a devalorizat, in Romania, de aproape 10 ori in ultimii 5 ani si noi parem ca nici nu sesizam acest fapt (nu am citit si nici nu am auzit vreun comentariu pe aceasta tema). Asta inseamna ca nici nu ne-a bucurat, nici nu ne-a intristat prea tare. Pe cale de consecinta ar insemna ca nici o devalorizare a leului de 10 ori nu ar trebui sa devina o tragedie nationala. Fiindca nu asta este problema fundamentala; cand cursul de schimb este mare au de castigat exportatorii, iar cand este mic au de castigat importatorii. In schimb, cand o economie merge normal are de castigat toata lumea.
Ce inseamna o economie care merge normal? Una in care exista comenzi (de lucrari, bunuri si servicii), iar aceste comenzi sunt executate si platite la timp. Desi guvernantii nostri stiu ce este de facut, in campania electorala dl.Geoana a punctat tocmai acest lucru – lansarea de comenzi de stat, se pare ca este nevoie ca opinia publica sa-i traga tot timpul de maneca sa puna in practica ceeace declara. Dar noi suntem odihniti si oricum nu avem ce face in aceste vremuri de criza; asa ca vom continua sa-i tragem de maneca pana cand se vor indura sa-si faca datoria.
Astept comentariile si sugestiile voastre.
